Tubul digestiv este alcatuit din urmatoarele segmente: gura, faringe (cu dubla apartenenta), esofag, stomac, intestinul subtire si intestinul gros.

Gura este portiunea initiala a aparatului digestiv, alcatuita din organe si diverse tesuturi. Superior este limitata de bolta palatina, inferior de planseul bucal, lateral de obraji, anterior de buze si posterior se continua cu faringele. Cavitatea bucala este captusita cu mucoasa bucala.

In cavitatea bucala se afla cele doua arcade dentare, superioara si inferioara, situate pe maxilar si, respectiv, pe mandibula.

Dintii sunt in numar de 32: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari si 12 molari.

Limba, organ muscular situat posterior, prezinta pe fata superioara niste forma­tiuni numite papile: filiforme, fungiforme si circumvalate sau gustative, ultimele fiind situate spre radacina limbii si formand "V"-ul lingual. In cavitatea bucala glandele salivare, parotide, submaxilare si sublinguale, excreta saliva.

Functiile pe care le indeplineste gura sunt: functia de masticatie pentru formarea bolului alimentar, inceputul digestiei glucidelor sub actiunea ptialinei salivare, functia de fonatie, functia receptoare, functia de aparare si functia fizionomica.

Faringele este un organ care apartine atat aparatului digestiv, cat si aparatului respirator. El se afla situat in partea posterioara a cavitatii bucale si se continua cu esofagul. Captusit cu o mucoasa, este bogat in tesut limfoid. In faringe se gasesc amigdalele palatine, amigdala faringiana pe peretele posterior si amigdala linguala la radacina limbii, legate intre ele prin numeroase vase limfatice si formand inelul limfatic Waldeyer.

Functiile faringelui sunt: functia de conducere a bolului alimentar catre esofag si functia de aparare impotriva infectiilor, care pot patrunde pe cale digestiva sau pe cale respiratorie.

Esofagul este un organ musculo-membranos, tubular, care face legatura intre faringe si stomac. El incepe la nivelul vertebrei a 7-a cervicala (C7) in dreptul car­tilajului cricoid, si se termina in dreptul vertebrei a 11-a toracale la cardia; este lung de 25 - 32 cm si are un calibru care variaza intre 10 si 22 mm. Are trei stramtori fiziologice: stramtoarea cricoidiana, stramtoarea de la nivelul incrucisarii cu artera aorta si cea de la nivelul cardiei. Esofagul este situat in mediastinul posterior, venind in contact cu formatiunile situate aici. Datorita acestei situari, afectiunile esofagului se pot rasfrange asupra organelor cu care vine in contact, iar pe de alta parte, leziunile acestora pot provoca suferinte esofagiene.

Ca structura, esofagul este alcatuit din trei straturi: la interior se afla mucoasa, cu un epiteliu pavimentos stratificat; urmeaza tunica mijlocie, care este musculara si are doua straturi - unul intern cu fibre circulare si unul extern, cu fibre lon­gitudinale; tunica externa este formata din tesutul conjunctiv lax, care se continua cu tesutul de sustinere mediastinal.

Fiziologic, esofagul reprezinta un organ menit sa faca legatura dintre faringe si stomac. Prin reflexul de deglutitie, bolul alimentar trece din faringe in esofag; prin coordonare nervoasa, musculatura formeaza unde contractile care imping bolul spre cardia; sfincterul cardiei se desface, impiedicand si refluarea continutului gastric in esofag. Se accepta existenta a doua zone anatomice prevazute cu activitate sfincteriana: una situata la jonctiunea faringo-esofagiana si alta, in vecinatatea inelului hiatal, la limita dintre esofagul propriu-zis si vestibulul gastro-esofagian.

Stomacul, organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului digestiv situat intre esofag si intestinul subtire. Forma lui este asemanatoare cu a unei pere, cu varful usor indoit si indreptat in sus: la examenul radiologie apare ca litera "J" sau ca un carlig. Forma lui este variabila in functie de: continut, tonicitatea musculaturii proprii, tonicitatea peretelui abdominal, pozitia individului si volumul organelor vecine.

Stomacul incepe de la cardia, care face legatura intre esofag si stomac; portiu­nea situata deasupra cardiei si care este adaptata cupolei diafragmatice, se numeste marea tuberozitate (fomix sau fundus); segmentul vertical este corpul stomacului, care se continua cu mica tuberozitate si apoi cu antrul piloric si se termina cu orificiul piloric. intre cardia si pilor se afla doua margini : marginea externa sau marea curbura si marginea interna sau mica curbura.
Structural, stomacul este alcatuit din patru paturi: la interior se afla mucoasa, apoi submucoasa, musculoasa, iar la exterior este invelit de seroasa peritoneala. Mucoasa este alcatuita dintr-un epiteliu cilindric, care secreta mucus, si din glandele stomacului: glandele fundice, secretoare de acid clorhidric si pepsina, glandele pilorice si celulelemucipare, ambele secreloare de mucus. Musculoasa este formata dintr-un strat intern cu fibre dispuse oblic, un strat intermediar cu fibre circulare si un strat extern cu fibre longitudinale. Stratul circular, la nivelul pilorului, este foarte puternic, constituind sfincterul piloric.
Din punct de vedere fiziologic, stomacul primeste alimentele si, datorita func­tiei sale motorii, le framanta, le amesteca cu sucul gastric si apoi le evacueaza in duoden. Prin functia secretoare, stomacul intervine in digerarea tesutului conjunc­tiv si a proteinelor cu ajutorul acidului clorhidric si al pepsi nei. Mucusul gastric are un rol protector de prim-ordin, aparand mucoasa de actiunea sucului gastric.

Secretia gastrica este declansata mai intai printr-un mecanism reflex-nervos, apoi prin mecanisme neuro-chimice cu punct de plecare in mucoasa gastrica (faza gastrica, cu secretie de gastrina) si intestinul subtire (faza intestinala).
Intestinul subtire incepe la pilor si se termina la nivelul valvulei ileo-cecale. El are trei segmente: duoden, jejun si ileon. Duodenul are forma unei potcoave. I se descriu patru portiuni,: prima portiune, bulbul duodenal, urmeaza imediat dupa pilor si este usor mobila; portiunea a doua, descendenta, este situata in dreapta coloanei vertebrale si in ea se varsa secretia biliara si cea pancreatica; portiunea a treia este orizontala, iar portiunea a patra este ascendenta si se continua cu jejunul, formand unghiul duodeno-jejunal. Structural, duodenul este alcatuit din patru straturi: mucoasa, submucoasa, musculoasa, (cu fibre musculare circulare si longitudinale) si seroasa peritoneala, care il acopera numai pe fata anterioara.

Fiziologic, duodenul are doua functii principale: motorie si secretorie. Motilita-tea duodenala impinge chimul alimentar foarte repede in jejun (in cateva secunde). Secretia duodenala elaboreaza secretina (cu rol in stimularea pancreasului si a intestinului), enterokinaza (care transforma tripsinogenul in tripsina) si mucus. La nivelul duodenului incepe sa se amestece chimul alimentar sosit din stomac cu sucul duodenal, bila si sucul pancreatic.

Jejuno-ileonul are un calibru mai mic si umple cea mai mare parte a cavitatii peritoneale. Este alcatuit tot din patru straturi: mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa. Spre deosebire de duoden, seroasa inveleste intreaga circumferinta a jejuno-ileonului.

Mucoasa formeaza cute circulare (valvule conivente) si nenumarate vilozitati intestinale, realizand o suprafata enorma, cu mare rol in absorbtia intestinala. In portiunea terminala a ileonului se gasesc numerosi foliculi limfatici, formand placile Payer.

Fiziologic, jejuno-ileonul are trei functii: motorie, secretorie si de absorbtie. Functia motorie este reprezentata de miscarile pendulare, cu rol de framantare si amestecare a continutului intestinal, si de miscarile peristaltice, cu rol de propulsare a chimului intestinal. Functia secretorie se manifesta prin elaborarea unor fermenti: erepsina si nucleo-tidaza, cu rol in digerarea proteinelor si a acizilor nucleici; lipaza intestinala, cu rol in scindarea grasimilor neutre; dizaharidele [maltaza, izomaltaza, zaharaza (invertaza), lactaza], cu rol in digerarea glucidelor pana la monozaharide.

Functia de absorbtie se exercita pe o foarte mare suprafata, datorita vilozitatilor intestinale. Odata cu principiile alimentare amintite se mai absorb si apa, sarurile minerale si vitaminele.

Intestinul gros este segmentul terminal al tubului digestiv; el incepe de la valva ileo-cecala si se termina cu anusul. Se distinge de intestinul subtire prin volumul lui mult mai mare si prin cele trei benzi musculare longitudinale taenia coli). Lungimea lui variaza intre 1,5 si 3 metri. Intestinul gros este impartit in urmatoarele segmente: cecul, colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent, colonul sigmoid si rectul.

Cecul este situat in fosa iliaca dreapta; legatura dintre ileon si cec se realizeaza prin sfincterul ileo-cecal (formatiune musculara). Pe partea interna a cecului se afla apendicele, a carui pozitie este variabila. Cecul are un grad de mobilitate.

Colonul ascendent este situat in flancul drept si continua cecul, urcand vertical pana la fata inferioara a ficatului, unde, prin unghiul hepatic (unghiul drept), se
/ continua cu colonul transvers. Este fixat de peretele posterior al abdomenului prin peritoneu.

Colonul transvers se intinde de la unghiul hepatic pana la unghiul splenic (un­ghiul stang) si este situat orizontal sau in forma literei "V".

Colonul descendent este situat in flancul stang si se intinde de la unghiul splenic pana la nivelul crestei iliace, unde se continua prin colonul sigmoid.

Colonul sigmoid, in continuarea precedentului, situat in fosa iliaca stanga si in pelvis, are forma unui "S" si se intinde pana la unghiul recto-sigmoidian.

Rectul este portiunea terminala: se intinde de la unghiul recto-sigmoidian pana la anus si este situat in pelvis. Rectul comunica cu exteriorul prin canalul anal, care continua ampula rectala.

Structural, intestinul gros este alcatuit din patru straturi: mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa. Mucoasa este foarte bogata in celule mucipare: musculoasa se caracterizeaza prin cele trei benzi musculare longitudinale si prin benzile transversale, care alcatuiesc haustrele intestinului gros.

Fiziologic, intestinul gros are functii de motricitate, secretie si absorbtie. Motri­citatea asigura progresia bolului fecal prin contractii peristaltice, segmentare, si prin contractii masive. Bolul fecal se aduna in sigmoid; trecerea materiilor fecale in rect duce la expulzarea lor prin actul fiziologic al defecatiei.

Secretia intestinului gros se rezuma la mucus. Functia de absorbtie este mai redusa si se exercita, mai ales, la nivelul cecului si al ascendentului; se absorb apa, sarurile, vitaminele, glucoza. La nivelul rectului se pot absorbi substante me­dicamentoase si apa, acestea ajungand in vena cava inferioara.

Un rol extrem de important in fiziologie si in patologie il joaca flora intestinala.