Prin antibiotice
s-a inteles initial substante cu efect antimicrobian, produse de un
microorganism si obtinute prin extractie naturala. Ulterior, aproape
toate an-tibioticile s-au obtinut pe cale sintetica. Astfel termenul
de antibiotic si chimioterapie au devenit sinonime. Se mai foloseste
si denumirea de substante anti-microbiene.
Antibioticile au fost grupate
dupa unele asemanari in ceea ce priveste actiunea, indicatiile, toleranta,
formula chimica etc, in mai multe familii: betalactamine (peniciline
si cefalosporine), aminoglicpzide, macrolide, tetra-cicline, cloramfenicol,
polipeptide s.a.
Dupa modul de actiune se disting antibiotice bactericide
si antibiotice bacteriostatice. Cele bactericide distrug germenii,
iar cele bacteriostatice impiedica multiplicarea lor, eliminarea lor
fiind realizata prin mijloacele de aparare ale organismului. Antibioticile
bactericide sunt superioare si sunt indicate in Tratamentul de atac
al infectiilor acute (septicemii, pneumonii severe), cand mijloacele
de aparare ale organismului sunt depasite.
Ele sunt indicate si in
infectiile prelungite, cronice si recidivante, prin cure de atac intermitente,
precum si in infectiile care evolueaza pe organisme tarate, cu mijloace
slabe de aparare, precum si la bolnavii carora li se administreaza
corticoizi, citostatice sau roentgenterapie (aparare imunologica deprimata
sau inhibata complet). Antibioticele bacteriostatice au dezavantajul
- in administrari insuficiente sau suprimate prematur - ca multiplicarea
germenilor poate reincepe, putand reapare recidive. Deci trebuie adminstrate,
ca durata, o perioada suficient
de lunga si in doze
adecvate. Sunt indicate in infectii usoare sau medii. Prezentam in
continuare o clasificare a antibioticelor dupa modul de actiune:
BactericidePeniciline
(G, V sau peniciline semisintetice)
Cefalosporine
Aminoglicozide
- streptomicina
- kanamicina
- gentamicina
- monomicina
- framicetina
Bacteriostatice
Tetracicline
Cloramfenicol
Eritromicina
Spiramicina
Oleandomicina
Lincomicina
Acid
nalidixic
Nitrofurani
Sulfamide
- tobramicina
- sisomicina
- amikacina
- netilmicina
Colimicina Polimixina Pristinamicina Cicloserina Rifamicina
O
alta clasificare a antibioticelor este dupa spectrul de actiune.
Din acest punct de vedere, se deosebesc
antibiotice cu spectrul
larg (tetraciclina, cloramfenicolul etc.) si
antibiotice
cu spectrul limitat (penicilina, eritromicina etc). Un dezavantaj
deosebit al antibioticelor este aparitia rezistentei microbiene.
Pentru prevenirea acesteia se recomanda prescriere rationala,
deci justificata, dozaj optim, evitarea Tratamentelor prelungite
nejustificat si de rutina, folosirea de asociatii de antibiotice
nemotivat. Cunoasterea sensibilitatii la antibiotice a germenului
responsabil reprezinta una din regulile de baza ale antibioterapiei.
De aceea, este necesara identificarea germenului si determinarea
sensibilitatii acestuia fata de diferite antibiotice. Operatiunea
se numeste
antibiograma. Antibiograma nu este intotdeauna
realizabila in practica, iar uneori nici nu este necesara. Este
in schimb obligatorie la germeni a caror sensibilitate variaza
dupa tulpini si chiar dupa ani (stafilococi, enterococi, bacili
gram negativi). Antibiograma nu este necesara in cazul infectiilor
cu germeni cunoscuti si a caror sensibilitate la anumite antibiotice
este de asemenea cunoscuta (streptococi beta-hemolitici, pneumococi,
spirochete etc). Este obligatorie, insa, in infectii severe in
special cu germeni mai rar intalniti pentru alegerea antibioticului,
atunci cand nu este necesara antibiograma sau provizoriu pana
la obtinerea antibiogramei (vezi tabelul VI). O clasificare mai
recenta deosebeste urmatoarele antibiotice si chimioterapice:
- antibiotice betalactamice (substante vulnerabile la actiunea beta-lactamazelor) grupa in care se incadreaza penicilina, cefalosporinele, monobactamii si carbapenemii;
- aminoglicozide, ca streptomicina, gentamicina, tobramicina, kanamicina, amikacinaetc;
- tetracicline;
- macrolide antibacteriene, de felul eritromicinei si amfotericinei B si Nistatinei;
- lincosamide (clindomicina si lincomicina);
- ansamicine de tipul rifampicinei;
- glicopeptide, cum sunt vancomicina si teicopanina;
- polipeptide (polimixinele si bacitracina);
- unele antibacteriene, cum sunt cloramfenicolul si griseosulvina nu pot fi cuprinse in nici una dintre grupele de mai sus.
Chimioterapicele de sinteza sunt substante imaginate de om si obtinute prin sinteza. In aceasta grupa sunt cuprinse: sulfamidele, sulfonele, trimetoprimul, acidul aminosalicilic, etambutolul, izoniazida, chinolonele, nitrofurantoina, clotrimazolul, miconazolul, talnaftolul si metronidazoul.
Unii agenti microbieni a caror doza trebuie scazuta la bolnavii cu ciroza hepatica si insuficienta renala sunt:
-
in ciroza: ampicilina, cefoperazona, cloramfenicolul, izoniazida, neofcilina, rifampicina si pefloxacilina.
-in insuficienta renala: amikacina, colistina, gentamicina, kanamicina, polimixina B, streptomicina, tobramicina, vancomicina.
Prezentam mai jos cateva reguli de baza in terapia cu antibiotice.
- Un diagnostic corect; aceasta implica prelevarea tuturor probelor pentru izolarea germenului. Nu orice stare febrila arata o stare infectioasa. Pentru izolarea si identificarea germenului este deci necesara antibiograma.
- Se stabileste daca antibioticul este indispensabil, inutil sau discutabil. Nu toate infectiile sunt provocate de germeni sensibili la antibiotice, ca de exemplu in imensa majoritate a bolilor virotice. Nu trebuie uitat ca, nici un antibiotic nu este inofensiv.
- Alegerea antibioticului se face cu rezervele mentionate, pe baza antibiogra-mei. Este de dorit alegerea unui singur antibiotic, cel mai activ, cel mai putin toxic (daca este posibil bactericid) si cel mai putin presupus sa conduca la aparitia rezistentei microbiene.
- Stabilirea planului terapeutic, care presupune stabilirea dozei optime, ritmul si calea de administrare, durata de administrare.
- Asocierea si a altor masuri terapeutice. Astfel, antibioticele nu pot inlocui tratamentul chirurgical cand acesta este necesar.