|  |  | 

                        Vitamina P face parte din grupul flavonelor, colorate 
                        in galben. Se gaseste in vegetale, fructe, ceai si indeosebi 
                        in coaja alba a citricelor - de unde si denumirea de citrin 
                        - ca si in struguri, prune, frunze verzi.
                        CARENTA DE VITAMINA P
                        Etiopatogenie: carenta acestei vitamine 
                        creste permeabilitatea vasculara, de unde aparitia hemoragiilor 
                        cutanate - purpura; de aici, si numele de vitamina peretilor 
                        vasculari. Aceste tulburari de permeabilitate capilara 
                        se datoreaza scaderii tonusului vaselor capilare. 
                        
                        
                        Simptomatologie: tulburarile de permeabilitate 
                        sunt caracterizate prin aparitia spontana sau dupa mici 
                        traumatisme a hemoragiilor, sub forma de petesii. Hemoragiile 
                        retiniene sunt grave. Mai rar apar alte forme de hemoragii 
                        (gastroragii etc).
                        Diagnosticul este mai dificil, pentru ca trebuie 
                        avute in vedere toate celelalte tulburari hemoragice produse 
                        prin carente (scorbut, vit. E) sau origine endocrina, 
                        toxica etc.
                        Evolutie, complicatii: evolutia acestei carente 
                        poate fi progresiva daca alimentatia este deficitara. 
                        Complicatiile grave sunt hemoragiile retiniene sau cele 
                        cerebrale.
                        Tratament: acesta este dietetic (fructe, 
                        citrice etc.) si medicamentos (tablete sau injectii cu 
                        vit. P).
                        Profilaxie: se recomanda o alimentatie bogata in 
                        vitamina P si C.
                      
| Copyright 2005-2013 Contact | Adauga articol | Politica de confidentialitate |