Prin terapia imunosupresiva se urmareste scaderea capacitatii organismului de a forma anticorpi sau de a elabora reactii mediate prin celule sensibilizate. In ultima instanta se reduce capacitatea de a elabora un raspuns imun umoral sau celular. In realitate este deci o imunodepresie. Mijloacele cele mai utilizate sunt:

- drogurile imunosupresive. Cel mai utilizat drog este azatioprina (Imuran, Imurel) in doze de 2,5-5 mg/kg/corp. Asocierea cu prednison sau ACTH duce la scaderea dozelor ambelor produse, deci la diminuarea efectelor lor toxice. Din lunga lista a drogurilor antineoplazice imunosupresive, urmatoarele si-au confirmat utilitatea in clinica: azatioprina, ciclofosfamida, endoxanul, metotrexatul, clorambucilul, 6-mercaptopurina, 6-tioguanina. Succesele obtinute in terapia unor boli autoimune le-au impus in practica clinica in: purpura trombocitopenica idiopatica, anemiile hemolitice autoimune, lupusul eritematos diseminat, artrita reumatoida, sindromul nefrotic, glomerulonefritele proliferative, colita ulceroasa, hepatita cronica activa etc.

- terapia prin anticorpi specifici, se realizeaza prin:

a.  administrarea pasiva de anticorpi pentru prevenirea izoimunizarii Rh., prin imunoglobulina umana specifica anti-D.

b.  serul si globulina antilimfocitara, cei mai puternici agenti imunosupresivi cunoscuti pana in prezent. Aplicarea lor in transplantele de organe constituie principala utilizare, desi pot fi folosite si in alte boli autoimune.

- corticoterapia isi exercita efectul imunosupresiv numai in cantitate mare, scazand limfocitele si productia de autoanticorpi si de celule specific sensibilizate. Dar dozele mari, de exemplu de prednison (60-100 mg si peste), pot induce efecte secundare. Sunt utile in lupusul eritematos diseminat cu leziuni renale rapid evolutive, in sindroame renale rebele la Tratament, poliartrita reumatoida etc. Dozele medii (10-60 mg/zi) nu au efect imunosupresiv, dar produc frecvent remisiuni spectaculoase in boli cu componenta autoimuna (anemia hemolitica dobandita, purpura trombocitopenica idiopatica, hepatita lupoida, sarcoidoza, lupusul, poliartrita reumatoida, dermatomiozita, colita ulceroasa si diferite boli alergice: astmul bronsic, febra fanului, rinita alergica, s.a). In terapia bolilor autoimune se foloseste si A.OT.H (Synachten);

- splenectomia este o metoda adjuvanta cu rezultate slabe si discutabile;

- radioterapia a fost primul mijloc imunosupresiv utilizat. In prezent are indica­tii limitate, dar nu poate fi ignorata ca mijloc terapeutic. Se recomanda cu 24 h inainte de transplantare. Actioneaza asupra limfocitelor mici dar si asupra ma-crofagelor;

- timectomia nu s-a impus, cu exceptia miasteniei gravis, unde s-au obtinut ameli­orari clinice;

- drenajul canalului limfatic toracic scade si el numarul de limfocite mici, re­ducand reactiile imune. Principala utilizare este in transplantul renal, unde s-au obtinut rezultate in prevenirea fenomenului de respingere. A mai fost utilizat in dializa extracorporala la bolnavii cu uremie, in ciroza hepatica cu ascita si hi­pertensiunea portala, in insuficienta cardiaca ireductibila si leucemia limfatica cronica.

In concluzie terapia imunosupresiva are doua mari indicatii: transplantul de organe si bolile cu mecanism autoimun.