Despre proteine
Proteinele au rol predominant plastic, contribuind la formarea, dezvoltarea, innoirea si inlaturarea uzurii organismului.

Cand in compozitia unor molecule organice intra azot, ele se numesc coloizi proteici si se gasesc in plante, pamant, aer, alimente etc. Cu ajutorul lor, corpul nostru se intretine si se dezvolta: cu proteina de Ca din oase, cea de Na din ficat, de K din pancreas, Fe si Cu din sange, S din tesuturile de legatura. Aminoacizii sunt compusi organici care, in combinatie cu azotul din coloizii proteici, formeaza mii de proteine diferite. Aminoacizii nu sunt doar unitati componente ale proteinelor, ci si produsi finali de digestie ai acestora. in stomac, proteinele sunt atacate de pepsina, care rupe lantul aminoacizilor. In intestinul subtire, tripsina si alte enzime separa toti aminoacizii care formeaza proteine. In timpul digestiei si al asimilarii, organismul transforma proteinele din alimentatie in aminoacizi (molecule simple, elemente costitutive ale tesuturilor corpului - necesare pentru construirea si repararea tesuturilor uzate, ca si pentru formarea anticorpilor). Proteinele din sange contin 60% albumina si restul sunt globuline.

Henry G. Bieler, in cartea Alimentele, miracolul vindecarii, afirma ca exista intre 100000 si 1000000 de proteine diferite. Se cunosc 30 de aminoacizi, din care 8 sunt considerati esentiali sau indispensabili (exista si al 9-lea aminoacid esential, histidina, cu rol principal in cresterea si dezvoltarea copilului); ei nu pot fi sintetizati de organismul uman si trebuie introdusi prin hrana. Daca un singur aminoacid esential lipseste sau exista in cantitate insuficienta, aceasta carenta duce la perturbari in functiunile organice. Toti acesti aminoacizi esentiali se gasesc si in polenul florilor, de unde, prin intermediul albinelor, ajung in miere. Pentru ca organismul sa poata sintetiza si utiliza in mod eficient proteinele, este necesara prezenta tuturor aminoacizilor, in proportii corespunzatoare. Desi toate proteinele sunt alcatuite din aceiasi 22 aminoacizi, sunt diferite intre ele, au functii diferite si actioneaza fiecare in alta zona a corpului. Exista doua feluri de proteine: complete si incomplete (pornind de la faptul ca 8 aminoacizi nu pot fi sintetizati de organism). Proteinele complete asigura echilibrul corespunzator aminoacizilor tare raspund de formarea tesuturilor. Ele provin din carne, produse de origine marina, oua, lapte si branza. Proteinele incomplete, in compozitia carora nu intra decat cativa aminoacizi esentiali, nu sunt eficiente fara prezenta celorlalte proteine. Doar in combinatie cu cantitati mici de proteina de origine animala devin complete. Aceste complemente proteice se mai gasesc si in seminte de floarea-soarelui, in nuci, mazare, cereale si fasole verde sau uscata. Dupa standarde, proteinele oului sunt de cea mai inalta calitate. Sunt proteine de referinta si li se acarda valoarea 100.

Proteinele vegetale sunt incomplete. Cerealele sunt deficitare in 2 aminoacizi esentiali: metionina si triptofan. Leguminoasele sau laptele sunt bogate in ele. De aceea, se recomanda amestec de cereale cu legume sau cereale cu lapte, pentru a obtine proteine de calitate superioara. Laptele si ouale sunt cele mai complete. De aceea, dieta ovo-lacto-vegetariana este perfect satisfacatoare, chiar si pentru copii (dr. Jorge D. Pamplona). Copiii au nevoie de o cantitate dubla de proteine, in raport cu greutatea lor.

Proteinele contin: azot, fosfor, sulf, fier. Mentinerea vietii cere un consum permanent de proteine. In primele zile de regim aproteic, se consuma rezervele de proteine din ficat si din alte organe. Consumul de azot se realizeaza, in continuare, pe seama aminoacizilor din muschi. Prelungirea regimului aproteic duce la scaderea in greutate a corpului, chiar daca aportul energetic este adecvat. In revista Favisan, nr. 9, se arata ca necesarul proteic al adultului este de 0,8 g/kg corp/zi, deci cam 40-60 g proteine/24 h, ceea ce inseamna 10-13% din totalul caloriilor (1 g de proteine produce 4 calorii, la fel ca arderea unui gram de glucoza).

De fapt, omul nu de proteine, ci de aminoacizi are nevoie. Vegetalele abunda in aminoacizi. Zarzavaturile contin aminoacizi liberi. Organismul ii asimileaza fara sa consume efort suplimentar in procesul digestiv. Trebuie redus consumul proteinelor animale, in favoarea celor vegetale. Arderile sunt complete, metabolismul functioneaza la parametrii normali. Consumati produse neconservate si produse animale numai din locurile in care traiti. Ele au anumite insusiri si o anumita programare genetica si enzimatica. Produsele aduse de la mari departari poarta anumiti germeni patogeni de care organismul nostru nu este pregatit sa se apere.

Vegetalele completate cu anumite produse animale, in cantitati moderate, sunt componentele unei alimentatii sanatoase.

Activitatea fizica nu necesita supliment de proteine, ci de hidrati de C (cereale integrale). Doar in culturism sunt necesare proteine multe.

Spre batranete, nevoile de proteine scad. Excesul de proteine duce la boli reumatismale, osteoporoza, exces de acid uric, hiperaciditate, dezechilibre functionale si chiar la moarte. Excesul de proteine nu se elimina prin rinichi, ci se depune in celule. Efectul este dezastruos. Hiperaciditatea, de exemplu, este un exces de proteine in tesuturi. In aceasta situatie, metabolismul azotului este perturbat. Fierberea sau prajirea proteinelor de origine animala le transforma in otrava. Fiind greu digestibile, ele nu fac decat sa intoxice organismul. In revista Noi, mai 1997, este dezvoltat acest subiect. Carnea cruda are 25% proteine (o parte se degradeaza prin prelucrare termica). Proteinele animale favorizeaza ateroscleroza si acumularea de colesterol in plasma sangvina. Alimentele pe baza de carne de vita contin de trei ori mai mult colesterol decat cele din carne de pui. In urma experimentelor facute de cercetatorii nordici, pe la mijlocul anilor 60, s-a observat ca cei care consumau carne cruda nu sufereau de indigestie sau constipatie. In momentul cand au trecut la alimentatia cu carne gatita, au inceput sa se planga de indigestie violenta. Experimentul a fost repetat cu oua. S-a dovedit ca albusul crud este solubil, nu putrezeste in intestin si se comporta diferit fata de acizi, baze, saruri, in comparatie cu albusul fiert, care nu este solubil si fermenteaza in intestin. Spre deosebire de acestea, proteinele vegetale contribuie la mentinerea coleste­rolului la un nivel scazut. Proteinele din fructe apartin albuminelor (sunt usor solubile in apa si se coaguleaza prin incalzire). Graul, ovazul, secara contin 37-40% proteine, mazarea are 22%, fasolea 21%, nucile 21%, branza 35%. Cu cat sunt mai preparate, cu atat mai mare este cantitatea de proteine putrefiate din urina si transpiratie. Caldura altereaza proteinele care se putrefiaza in intestin. Dintre alimentele naturale, laptele este unul din cele mai instabile la diferente de temperatura. Chiar si o scurta perioada de inghetare il lipseste de o parte din vitamine si ii altereaza structura organica. Pasteurizarea il dezintegreaza, iar fierberea il transforma in aliment fara valoare si putrefiabil, pe care ficatul il tolereaza greu. Zaharul, faina, grasimile, se compun din C, H2, O2 care nu sunt alterate de caldura.

Manecuta prezinta in cartea Nutritia omului - act sacru un tabel al dr. Otto Brucker, privind procentul de aminoacizi si al valorilor biologice ale zarzavaturilor, comparativ cu muschiul de vita. Procentul total de proteine este cu 1,45% mai mare in muschiul de vita decat in zarzavaturi, in schimb indicele de utilizare biologica (are semnificatie mai importanta decat proteinele in sine) este cu 1,7% mai mare in zarzavaturi fata de muschiul de vaca. "Carnea nu are nimic de-a face cu dezvoltarea fortei musculare. Mistretul, care este vegetarian, este mai robust decat porcul, care mananca de toate. Elefantul, rinocerul, boul, calul se hranesc numai cu ierburi si cu vegetale. Cei ce pretind ca, pentru vigoarea lor corporala, este necesara carnea sunt ca acei alcoolici care raman atoni fara paharul lor de bautura." R.I. Manecuta a tras concluzia ca necesarul proteic este specific speciei. Laptele de vaca este de 2,5 ori mai bogat in proteine si de 3 ori in saruri alcaline decat laptele matern. Raportul proteine/lipide/glucide in laptele matern corespunde intocmai raportului mediu al celor care se gasesc in legume si fructe (1,4/3,6/6,7 = 1/2,5/4,7).

Asocierea proteinelor cu amidon, acizi, grasimi, zahar, sare, alte proteine nu sunt bune, mai ales la persoanele cu potential energetic slab. N. Catrina, in cartea Din tainele alimentatiei lacto-vegetariene, descrie amanuntit acest capitol.

Digestia este o transformare a macromoleculelor in molecule. Proteinele devin aminoacizi, glucidele - monoglucide (glucoza, fructoza, galactoza etc), iar lipidele - in acizi grasi.

Pentru ca absorbtia intestinala sa se faca fara gaze si.fermentatii, este bine sa consumati alimente separat unele de altele.
De exemplu, proteinele provenind din surse alimentare diferite: carne, oua, lactate se consuma separat. La fel, se consuma separat lipidele, proteinele si glucidele.

Exemplu de combinatie daunatoare: carnea (proteine), cartofii prajiti si painea alba (glucide). Aceasta deoarece carnea amestecata cu glucide impiedica eliberarea ptialinei (enzima din cavitatea bucala, eliberata in regim alcalin) care participa la digerarea amidonului din cartofi (V. Faur).

In stomac, amidonul ajuns nedigerat fermenteaza pe fondul digerarii carnii (6 h). Apar gaze, palpitatii, dureri de cap, de stomac. Deci, cand ingerati amidon, se secreta ptialina. Grasimile sau proteinele blocheaza eliberarea ptialinei.

Asocierea proteina slaba-acid slab (lapte batut, iaurt cu mere) este compatibila deoarece ambele se digera rapid.

Asocierea proteina grasa-acid tare (lamai, portocale cu nuc) este incompatibila deoarece aciditatea impiedica digestia proteinei grase deja greu digerabla.

Asocierea proteina-apa este compatibila deoarece digestia proteinelor se efectueaza si prin hidroliza. Conditia este ca apa sa fie consumata in cantitati mici, ca sa nu dilueze prea mult sucurile digestive si sa intarzie digestia.

Asocierea proteina-grasime este semicompatibila. Depinde de cantitatea de grasime asociata si de energia vitala pe care o detin deoarece grasimile au rol inhibitor asupra sucului gastric, in timpul digerarii proteinelor.

Alimentele au timpi de digestie diferiti. Si aceasta poate cea incompatibilitati.

-  astfel, zaharul (fructoza) din fructe este asimilat direct in sange. Zaharul industrial necesita hidroliza la nivel intestinal;

-  digestia amidonului este foarte lunga fata de cea a zaharului. El suporta actiunea enzimelor salivare si pancreatice apoi a maltozei intestinal pentru a deveni zahar;

-  grasimile incetinesc digestia altor alimente ;

-  nucile se digera greu pentru ca contin si grasimi si protene;

- alimentele acide au timpi lungi de digestie pentru ca organismul trebuie sa neutralizeze acizii. De exemplu, fructele acide;

- se digera repede legumele verzi si painea neagra pentru caicestea nu au multe proteine, lipide, amidon sau acizi.

Stomacul isi modifica aciditatea sucului gastric dupa natura alimentelor absorbite.

Absorbtia unei proteine slabe (de exemplu, carnea - acida) determina marirea aciditatii sucului gastric, deci anihileaza actiunea secretiilor salivare (arrilazei) asupra amidonului in gura, apoi in stomac si impiedica secretia pancreatica (amilaza) sa actioneze pana ce produsul iesit din stomac (chimul) este neutralizat in intestin de sucul pancreatic, de bila si de sucul intestinal.

Daca absorbtia unei proteine concentrate (cum e carnea) aluce prejudicii unui amidon concentrat, ingerat odata cu ea (ex. cartofii prajiti, paste fainoase , la fel, prezenta amidonului concentrat influenteaza digestia proteinei. Este mai grav, cand cantitatea de amidon consumata , este mare, deoarece el absoarbe multa pepsina, incetinind astfe digestia proteinei.

Daca retinerea protidelor neprelucrate de pepsina in stomac se prelungeste mult, acidul clorhidric (HC1) produce o mare aciditate stomacala. Apar arsu-i la stomac si putrefactii de proteine. Astfel, apar scaune nedigerate, cantitati mari de protide putrezite si amidon fermentat. Asocierea amidon-proteine slaba (iaurt, branza degresata) este una din cele mai rele combinatii alimentare. Emisia pepsinei preceda sosirea proteinei in stomac. Rezulta o deteriorare simultana a amidonului si a proteinei, insotita de fermentatie si putrefactie, deoarece sucurile gastrice nu reusesc sa digere protidele. Apar balonari, gaze din cauza putrefactiei.

Proteazele pancreatice lucreaza numai asupra proteinelor digerate sau semidigerate de pepsina din stomac, nu si asupra amidonului.

Digestia proteinelor se face in stomac sub actiunea pepsinei, care actioneaza in prezenta HC1. Concentratia de HC1 depinde de natura proteinei (este mai mare in prezenta proteinei slabe). Adaosul de acid (otet, sare de lamaie) distruge aceasta armonie a adaptarii acidului stomacal la proteina ingerata. De aici imposibilitatea de actiune a pepsinei asupra proteinelor si procesele de putrefactie. Aici este si o problema de dozaj, cantitatile mici de acizi nefiind periculoase. Chimenul gastric (acid la iesirea din stomac) trebuie sa devina alcalin in intestinul subtire prin sarurile biliare. Trebuie absorbite alimente ce contin saruri minerale, pentru a favoriza alcalinitatea in intestin.

Inghetata este facuta din substante care se dezagrega rapid, imediat ce sunt congelate: lapte, smantana, fructe. Activitatea distructiva a bacteriilor este reluata de indata ce inghetata se topeste in stomac. Acizii putrefiati care provin de la indigestia provocata de inghetata, atunci cand nu au fost in intregime eliminati de ficat si rinichi, sunt expulzati pe cai secundare prin mucoasa nasului si sinusuri. De aici, raceala. Virusul poliomielitei se hraneste cu aceste secretii, patrunzand in sinusuri, in membranele creierului si in maduva spinarii si ducand la paralizie (daca este multa toxicitate in corp). inghetata poate fi inlocuita cu un amestec de frisca, zahar si fructe zdrobite si racite in frigider (nu inghetate). Acest amestec nu trebuie mancat ca desert la sfarsitul unei mese, pentru ca in combinatie cu alte proteine de origine animala risca sa impovareze ficatul.

Foarte recomandata este asocierea proteine - legume verzi- Acizii din carnea putin pregatita pot fi usor neutralizati de legume nefainoase (vegetale cu frunze si tulpina; legume fainoase: semintele, radacini, tuberculi), crude sau preparate, consumate in timpul aceleiasi mese.

Asocierea amidonoase (cereale, cartofi) - acid (otet, lamaie), proteine, zahar, lapte nu este recomandata.

Asocierea amidon-acid este incompatibila. Se stie ca amidonul (cereale, cartofi) este prelucrat inca din cavitatea bucala sub actiunea ptialinei care actioneaza in mediu neutru sau slab alcalin, Daca adaugam la amidon un acid (de exemplu, cartofi - otet sau lamaie), se anihileaza actiunea ptialinei si aceasta va obosi pancreasul. Mai mult, amidonul netransformat in gura din cauza acidului risca sa fermenteze in stomac si sa nu mai poata fi transformat de aniloza pancreatica.

Dupa consumarea unor alimente acide (fructe acide) lasati sa treaca 30 min. pana consumati amidon. Daca consumati salate de cruditati cu amidon (orez, cartofi), evitati sucul de lamaie si otetul, pentru ca acestea blocheaza ptialina, si organismul va cheltui multa energie pentru a reduce acizii din fructe. De asemenea, timpul diferit de digerare a fructelor acide (mic) fata de amidon (lung) duce la fermentatia amestecului amidon-acid.

Asocierea amidon-zahar este incompatibila. Combinarea amidonului (fainoase) cu zahar natural, din fructe (curmale, stafide, smochine, miere) sau artificial (dulceata, inghetata, sirop) inhiba secretia ptialinei salivare si impiedica actiunea amilazei pancreatice asupra amidonului, ceea ce produce fermentatie.

De asemenea, timpii de digestie sunt diferiti, ceea ce amplifica fermentatiile acide (arsuri la stomac) si putrefactia.

Asocierea amidon-apa este compatibila. In general, este recomandabil daca va este sete sa beti apa cu 30 min. Inainte de masa. Daca amidonul se consuma singur, fara salate si legume verzi care contin apa, atunci se va bea, in caz de sete, putina apa simpla, neindulcita, necesara digestiei (prin hidroliza) amidonului.

Asocierea amidon-lapte nu este recomandata, deoarece laptele e digerat de stomacul copilului in mediu acid, iar amidonul in mediu usor alcalin.

Amidonul si grasimile (de exemplu, paine cu unt sau cartofi cu ulei) pot fi consumate impreuna. Persoanele nervoase, care nu dispun de energie suficienta, sa evite asocierea. Digerarea substantelor se produce in intestin, sub efectul lipazei pancreatice. Deoarece si amilaza pancreatica ce actioneaza asupra amidonului lucreaza tot in mediu alcalin, concurenta de actiune nu este prea dura. Nu apar gaze, dar digestia este grea.

Asocierea amidon-amidon (paine cu orez sau cartofi), in general, este buna - dar este recomandat sa se foloseasca un singur fel de amidon. Painea contine proteine, cartoful nu, deci trebuie o ajustare a enzimelor la ceilalti constituenti secundari ai asocierii.

Asocierea amidon-legume verzi este foarte recomandata.

Deci alimentele fierte ce contin amidon (deoarece digestia lor necesita o rezerva importanta de energie) trebuie consumate singure sau, cel mai bine, cu vegetale cu celuloza moale si -facultativ - cu putina materie grasa.

.    Nu se consuma fructe cu legume crude. Sunt tolerate radacinoasele dulci cu mere, pere sau fructe uscate dulci (stafide, curmale, smochine).

.    Fructele sau legumele crude nu se asociaza cu lapte dulce, ci cu lapte acru. Exceptie fac : capsunele, zmeura, fragii, murele, afinele, care se pot manca si cu lapte dulce.

.    Preparatele din cereale sa nu se consume cu lapte acru sau fructe acre. Ele se consuma cu lapte dulce, fructe dulci sau compot din fructe. Atentie! Cerealele contin acid fitic care elimina Ca. Deci cei cu deficit de Ca sa evite combinirea cerealelor cu produse lactate.

.    Dintre produsele cerealiere, tarata si cerealele incoltitese asociaza bine cu fructele crude.

.    Preparatele din cereale sa se consume cu zarzavaturi verzi.

.    Toate felurile de alune si nuci, ca si semintele de in se asociaza bine cu toate legumele si fructele crude.

Este bine ca fiecare sa verifice individual cum reactioneaza.

Asocierea zaharului
Asocierea zahar-sare nu este recomandata deoarece va perturba echilibrul hidric, ambele retinand apa si nici nu fac bine sanatatii, ambele fiind daunatoare.

Asocierea zahar-legume verzi sau zahar-grasimi - este semicompatibila din cauza timpilor de digestie diferiti.

Asocierea zahar-acid (lamaie cu zahar) este incompatibila, deoarece este nevoie ca acidul fructelor sa fie neutralizat iar zaharurile sunt retinute aparand fermentatia cu formare de produse nocive (alcool etilic) in stomac si intestine.

Asocierea zaharurilor simple cu alte alimente nu este recomandata. Glucoza, fructoza, levuloza, galactoza din fructe sau lapte sunt absorbite rapid iar in combinatie cu alte alimente sunt retinute si se produce fermentatia. De aceea sucurile de fructe si fructele dulci trebuie consumate separat.

Asocierea zahar-proteine slabe (cu digerare rapida) este semicompatibila, dar este incom­patibila cu proteine grase.

Digestia leguminoaselor (fasole uscata, soia, linte)
Leguminoasele contin glucide si proteine. Trebuie consumate cu moderatie deoarece se digera greu. Se asociaza bine doar cu legumele.

Digestia pepenilor
Pepenii galbeni si verzi au digestia in intestin. Este bine sa nu se asocieze cu nimic, pentru a nu se produce fermentatie.

Se consuma cel mult cu miere, fructe dulci si proteine slabe ca laptele prins, care au o digestie rapida, de tip intestinal.

Eventual, pepenii se pot consuma cu o ora inainte de masa.

Asocierea grasimilor
Asocierea grasimi-legume verzi este compatibila.

Asocierea grasimi-apa este compatibila. Daca va este sete beti apa, dar cu masura.

Asocierea grasimi-acid este semicompatibila.

Asocierea grasimi-grasimi este semicompatibila. Este greu digerabila.