 |  |
| |
ADCC (Antibody-Dependent Cell-mediated Cytotoxicity/citotoxicitatea anticorpo-dependentă mediată celular). O reacţie citotoxică în care celulele Killer ce poartă pe suprafaţa lor receptorul Fc, recunosc celulele ţintă cu ajutorul anticorpilor specifici.
Adjuvant. O substanţă care amplifică printr-un mecanism nespecific răspunsul imun faţă de un antigen
Afinitate. Intensitatea cu care are loc legarea dintre determinantul antigenic (epitop) şi situsul combinativ al anticorpului (paratop).
Alele. Variaţia interspecii la nivelul unei gene particulare
Alergen. Un agent, de exemplu polenul, praful, mătreaţa animalelor, ce cauzează reacţii de hipersensibilitate mediate de molecule de IgE.
Alergie. Reacţie de hipersensibilitate tip I.
Alogenic. Se referă la variaţiile genetice interspecii.
Alotip. Proteinele unei alele care pot fi recunoscute ca şi antigen de către alt membru al aceleiaşi specii.
Anafilatoxine. Peptidele sistemului Complementului (C3a şi C5a) care duc la degranularea mastocitară şi constricţia musculaturii netede.
Anafilaxie. Este o reacţie imună specifică mediată în principal de IgE, având ca efect vasodilataţia şi constricţia musculaturii netede, inclusiv a celei bronşice, evoluţia având potenţial fatal
Anticorp. O moleculă produsă de celula animală ca răspuns la antigen, posedând o trăsătură particulară de legare în mod specific cu antigenul care induce formarea anticorpului
Antigene funcţionale leucocitare, reprezentate de 3 molecule care mediază adeziunea intercelulară între leucocite şi alte celule într-o manieră nespecifică antigenică.
Antigene T-dependente/T-indepenen-te. Antigenele T-dependente necesită recunoaşterea imunologică de către celulele T şi B pentru a produce un răspuns imun. Antigenele T-indepen-dente pot stimula direct limfocitele B în sinteza anticorpilor.
Balama. Patea lanţului greu de imunoglobulină între regiunile Fc şi Fab, care asigură flexibilitatea în interiorul celulei şi permite combinarea celor 2 situsuri într-un mod independent; regiunea "balama" este codată de un exon separate.
Beta - 2 microglobulina. Un polipeptid care reprezintă parte a proteinelor membranare, inclusive moleculele clasi I CMH.
Bradikinina. Un nonapeptid vasoactiv care este cel mai important mediator gnat de sistemul kininic.
Bucla de amplificare. Reprezintă etapa în care activarea sistemului Complement pe calea alternative, se desfăşoară ca o buclă de feed-back pozitiv când C3 este clivat în prezenţa unui activator de suprafaţă
Bursa lui Fabricius. Un organ limfoepitelial ce există la joncţiunea dintre intestine şi cloacă, la păsări, fiind locul de maturare a limfocitelor B.
C1-C9. componenete ale căilor clasice şi alternative ale sistemului Complement, care sunt responsabile de medierea răspunsurilor inflamatorii, opsonizării particulelor şi liza membranelor celulare.
Calea alternativă. Reprezintă activarea sistemului Complement, prin intermediul C3 şi factorilor B, D, P, H şi I, care interacţionează în vecinătatea unui activator de suprafaţă pentru a forma convertaza C3 a căii alternative.
Calea clasică. Calea prin care com-plexele imune (antigen-anticorp) pot active sistemul Complement, prin intermediul C1, C2 şi C4 şi formarea C3 convertazei căii clasice.
Calea lectinelor. O cale relativ recent identificată a activării Complementului, ce intersectează calea clasică de activare.
Calea litică. Calea Complementului efectuată de către componentele C5-C9 şi care este resonsabilă de liza membranelor celulelor sensibilizate.
Carrier. O moleculă imunogenică, sau parte a unei molecule care este recunoscută de către celulele T în decursul răspunsului imun.
CDRs (Complementary - determining regions). Secţiuni ale moleculelor de anticorpi sau regiunilor V ale recep-torilor limfocitelor T, responsabile pentru legarea numai a antigenului sau legarea CMH-antigenului.
Celule NK. Un grup de limfocite care au capacitatea intrinsecă de a recunoaşte şi distruge unele celule infectate viral sau a unor celule tumorale.
Celule Ts. Din punct de vedere funcţional sunt definite ca populaţii de celule T care reduce răspunsul imun al altor celule T şi B.
Celulele dendritice. Un set de celule prezente în ţesuturi, care capturează antigenele, secundar migrează în grupele ganglionare şi splină, unde au particularitatea de a fi active în proce-sarea şi prezentarea antigenului, celulelor T.
Celulele efectoare. Un concept func-ţional care în context înseamnă acele limfocite sau fagocite care produc efectul final.
Celulele K. un grup de limfocite care sunt capabile să distrugă ţinta printr-un mecanism de citotoxicitate anticorpo-dependentă celular mediate; ele posedă receptori Fc pe suprafaţa lor.
Celulele Kupffer. Celule cu rol fago-citar ce există de-a lungul sinusoidelor hepatice.
Chemokine. Substanţe responsabile de creşterea activităţii migratorii celulare.
Chemotaxie. Migrarea accelerată celu-lară direcţionată, în special pe baza gradientului de concentraţie a unor factori chemotactici.
CHM (Complex Major de Histo-compatibilitate). O regiune genetică ce există la toate mamiferele al căror produs este responsabil în mod primordial de rejecţia grefelor între diferiţi indivizi şi funcţionează ca şi semnale interlimfocitare şi celulele ce expresează antigenul.
Citofilic. Predispoziţia de legare la nivel celular.
Citokine. Un termen generic pentru moleculele solubile care mediază reacţiile intercelulare.
Citostatic. Abilitatea de a opri creşterea celulară.
Citotoxic. Abilitatea de a ucide distruge celule.
Clona. O familie de celule sau organisme ce posedă o constituţie genetică identică.
CMH moleculele I/II/III. 3 clase majore ale moleculelor care sunt codate de către sistemul CMH. Moleculele CMH I au un peptid CMH-codat complexat cu β2-microglobulină, clasa aII-a are 2 peptide CMH-codate care sunt asociate printr-o legătură neco-valentă, iar clasa aIII-a sunt alte molecule, inclusiv cele ale sistemului Complement.
Complement. Un grup de proteine serice implicate în controlul inflamaţiei, activarea fagocitozei şi atacul litic al membranelor celulare; acest sistem poate fi activat fie pe cale clasică sau alternativă.
Complexe imune. Produsul reacţiei antigen-anticorp care poate conţine şi componente ale sistemului Complement.
Complexul membranar de atac. Com-ponentele asamblate C5-C9 ale sistemului Complement, faza terminală, care se inseră în membrana celulară.
Componentul secretor. Un polipeptid produs de către celulele unor epitelii cu funcţii secretoare care este implicat în transportul moleculelor polimerice de IgA, cu protejarea lor de digestie la nivelul tractului gastro-intestinal.
Comutarea clasei. Procesul prin care o celulă individuală tip B poate lega genele lanţului greu al imuno-globulinelor la gena V recombinată, cu intenţia de a produce o clasă diferită de anticorpi cu aceeaşi specificitate.
Conjugat. Un reactiv care este format prin cuplarea covalentă a 2 molecule, de exemplu fluoresceina cuplată cu o moleculă de imunoglobulină.
CR1, CR2, CR3. Receptorii pentru frag-mentele activate ale Complementului.
CSF (Colony Stimulating Factor). Un grup de citokine care controlează diferenţierea celulelor Stem hemato-poietice.
Degranulare. Exocitoza granulelor din celule cum sunt eozinofilele, bazofile şi mastocitele.
Domeniile C. Domeniile constante ale anticorpilor şi ale receptorilor celulelor T. Aceste domenii nu contribuie la situsul de legare a antigenului şi prezintă o variabilitate relativ redusă.
Domeniile proteinelor de control ale Complementului. Un domeniu struc-tural ce există în multe proteine ale căilor clasică şi alternativă a Complementului şi în anumiţi receptori ai sistemului Complement şi proteinelor de control.
Domeniile V. Domeniile N-terminal ale lanţurilor grele şi uşoare ale anticorpilor şi lanţurile α, β şi δ ale receptorului T.
Domeniu. O regiune peptidică cu struc-tură terţiară; atât imunoglobulinele cât şi moleculele claselor I şi II ale CMH posedă domenii.
Endogen. Originea în interiorul orga-nismului.
Epitop. Un singur determinant anti-genic. Din punct de vedere funcţional este partea antigenului care se combină cu paratopului anticorpului.
Fab. Partea moleculei de anticorp care conţine fracţiunea combinativă pentru antigen, format dintr-un lanţ uşor şi parte din lanţul greu; este produs prin digestie enzimatică.
Factorii B, P, D, H, şi I. Componente ale căii alternative a sistemului Com-plement.
Fagocitoză. Procesul prin care celulele înglobează materialul formând un fagolizozom intracitoplasmatic, urmat de digestie şi reexpunere la suprafaţa celulei fagocitare a materialului procesat.
Fc. Porţiunea anticorpului care este responsabilă de legarea de receptorii celulari pentru anticorpi aflaţi pe suprafaţa celulară şi de C1q a sistemului Complement.
Fenotip. Expresarea caracterelor unui individ, în conformitate cu genotipul.
Genele C. Segmentele de gene care codează porţiunea constantă a lanţurilor grele şi uşoare ale imunoglobulinelor şi lanţurile α, β, γ şi δ ale receptorului pentru antigen, a limfocitului T.
Genom. Materialul genetic complet, conţinut în interiorul unei celule.
Genotip. Materialul genetic moştenit de la părinţi; nu tot materialul este obligatoriu să fie expresat.
H-2. Complexul major de histo-compatibilitate la şoarece.
Haplotip. Un set de determinanţi genetici localizaţi pe un singur cromozom.
Haptenă. O moleculă mică care poate acţiona ca un epitop, dar este incapabilă să inducă singură un răspuns imun.
Heterolog. Se referă la diferenţele antigenice interspecii.
Histamină. O amină majoră vasoactivă, eliberată de granulele eozinofilelor, bazofilelor şi mastocitelor.
Histocompatibilitate. Capacitatea de a accepta grefele între diferiţi indivizi.
HLA. Human Leucocyte Antigen. Complexul major de histocompatibilitate la specia umană.
Idiotip. Un singur determinant antigenic într-o regiune V a unui anticorp.
Idiotipuri dominante. Idiotipuri domi-nante sunt prezente într-o proporţie mare în anticorpii generaţi de un antigen particular.
Imunitatea mediată celular. Termen utilizat pentru reacţiile imune care sunt mediate în special de celule şi nu de anticorpi sau alţi factori umorali.
Imunogenic. Capacitatea de a induce reacţii imune de tip celular şi umoral.
Integrinele. O familie mare ale mole-culelor de adeziune de suprafaţă, unele interacţionând cu componente ale Com-plementului, sau cu componente ale matricei celulare.
Interferoni. Un grup de molecule implicate în semnalizarea între celulele sistemului imun.
Interleukine. Un grup de molecule implicate în semnalizarea între celulele sistemului imun.
Izotip. Se referă la variaţia genetică într-o familie de proteine sau peptide în aşa fel încât fiecare membru al speciilor va avea fiecare izotip al familiei ce se regăseşte în genomul propriu (de exemplu clasele de imunoglobuline).
Kinine. Un grup de mediatori vasoactivi produşi în urma injuriei tisulare.
Lanţul J. Un polipeptid monomorfic prezent în moleculele polimerice de IgA şi IgM, cu rol esenţial în constituirea lor.
Lanţurile k. Unul dintre lanţurile uşoare ale izotipurilor claselor de imuno-globuline.
Lanţurile λ. Unul dintre lanţurile uşoare ale izotipurilor claselor de imuno-globuline.
Leukotriene. Metaboliţi ai acidului arahidonic care au efecte farmaceutice foarte puternice.
LFA (Leucocyte Functional Antigens). Un grup de 3 molecule care mediază adeziunea intercelulară între leucocite şi alte celule, într-o manieră antigen nespecifică.
LGL (Large Granular Lymphocytes). Limfocite granulare mari - un grup de limfocite identificate din punct de vedere morfologic, reprezentând în mare parte activitatea celulelor K şi NK. Pe suprafaţa lor există atât markeri ai limfocitelor cât şi ai monocitelor /macrofagelor.
Ligand. O moleculă de legare.
Limfokine. Un termen generic pentru mleculele (altele decât anticorpii) care sunt implicate în semnalizarea dintre celulele sistemului imun şi sunt produse de limfocite (recunoscute ca şi interleukine).
Linie. Un grup de celule produse prin creşterea continuă a unei linii celulare in vitro. O asemenea linie celulară de obicei conţine un număr de clone individuale.
Locus/loci. Poziţia/poziţiile de pe un cromozom unde există o anumită genă.
LPS (Lipopolisaccharide). Un produs al peretelui bacteriilor Gram negative, care ate acţiona într-o manieră mitogenică asupra limfocitelor B.
MALT (Mucosal Associated Lymphoid Tissue). Termen generic pentru ţesutul limfatic asociat tractului gastro-intestinal, arborelui bronşic şi altor mucoase.
Markeri CD. Molecule de suprafaţă celulară - leucocite şi plachete -care se pot identifica cu ajutorul anticorpilor monoclonali şi se pot utiliza pentru a diferenţia diferitele tipuri celulare.
Mitogeni. Substanţe care influenţează celulele, în mod particular limfocitele, în procesul de diviziune celulară.
Molecule de adeziune celulară. Un grup de proteine ale familiei supergenice ale imunoglobulinelor, implicate în adeziunea intercelulară, inclusiv ICAM-1, ICAM-2, ICAM-3, VCAM-1, MAdCAM şi PECAM.
Monoclonal. Derivat de la o singură clonă, de exemplu anticorpii mono-clonali, care sunt produşi de către o singură clonă şi sunt omogeni.
Neoplasm. Sinonim pentru procesul malign.
Omolog. Aceeaşi specie.
Opsonizare. Un proces prin care este facilitată fagocitoza prin depunerea de opsonine (de exemplu anticorpi sau C3b) pe suprafaţa antigenică.
Organe limfoide primare. Organe lim-foide în care limfocitele îşi completează etapele iniţiale de maturare; sunt incluse: ficatul fetal, măduvă hematogenă a adultului, timusul şi bursa lui Fabricius la păsări.
PAF (Platelet Activating Factor). Un factor eliberat de bazofile care cauzează agregarea plachetară.
Patogen. Un microorganism capabil să producă boală.
Pinocitoză. Procesul prin care lichidele sau particulele foarte mici sunt înglobate în celule.
Plasmocitele. Celule B care au ajuns în faza finală de diferenţiere, capabile să sintetizeze anticorpi.
Policlonal. Un termen ce descrie produşii unui număr de celule diferite.
Prostaglandinele. Derivaţi farmaco-logici activi ai acidului arahidonic; diferitele prostaglandine au capacitatea de a modula mobilitatea celulară şi răspunsurile imune.
Proteine de fază acută. Proteine serice ale căror nivel cresc în cursul infecţiei sau reacţiilor inflamatoare.
Răspuns imun secundar. Răspunsul imun care se dezvoltă la al doilea sau la contacte ulterioare cu un antigen particular.
Răspunsul primar. Răspunsul imun (celular sau umoral) ce apare în urma întâlnirii cu un antigen particular.
Reacţie grefă contra gazdă. O situaţie cauzată de donarea (transplantarea) de limfocite alogenice ce reacţionează împotriva ţesuturilor gazdei, într-un recipient imunocompromis.
Receptor. O moleculă de suprafaţă care leagă în mod specific molecule extracelulare particulare.
Receptorii Complementului. Un set de 4 receptori de suprafaţă celulară pentru fragmentele C3, CR1 şi CR2 ce posedă numeroase domenii ale proteinelor de reglare; în timp ce CR3 şi CR4 sunt integrine.
Receptorul T (TCR). Receptorul pentru antigene, de pe suprafaţa celulei T, format fie dintr-un αβ dimer (TCR-2) sau un dimer γδ (TCR-1) asociat cu complexul molecular CD3.
Recombinare. Procesul prin care informaţia genetică poate fi rearanjată în cursul meiozei; acest proces mai poate apare în cursul rearanjărilor somatice ale moleculelor de ADN, care apar în formarea de gene ce codează moleculele de anticorpi şi receptorii celulelor T pentru antigene.
Regiunea hipervariabilă. Cea mai vari-abilă arie a domeniilor V ale imuno-globulinelor şi a lanţurilor receptorilor celulelor T; aceste regiuni sunt conglo-merate la porţiune distală a domeniilor V şi contribuie la situsul de legare a antigenului.
Regiuni constante. Părţile relativ con-stante ale lanţurilor uşoare şi grele ale imunoglobulinelor şi ale lanţurilor α, β, γ şi δ ale receptorilor limfocitelor T.
Restricţia CHM. O caracteristică a multor reacţii de tip imun, în care celulele cooperează cel mai eficient cu alte celule cu care-şi împart haplotipul CHM.
Restricţia clasei I/II. Observaţia că celulele active imunologic vor coopera eficient doar când vor împărţi haplo-tipurile CMH fie la nivelul locilor clasei I sau II.
RIA (Radio Immune Assay). Un număr de tehnici diferite sensibile, pentru măsurarea titrului antigenelor sau anticorpilor, care folosesc reactivi radiomarcaţi.
Selecţia clonală. Fundamentul activării limfocitare în care antigenul induce activarea selectivă, diviziunea şi diferenţierea numai a acelor celule care expresează receptori cu care se poate combina.
Sinergism. Interacţiune cooperantă.
Sistemul reticuloendoteliale (SRE). Un sistem difuz al celulelor fagocitare derivate din celulele Stem medulare, care sunt asociate cu ţesutul conectiv al ficatului, splinei, ganglionilor limfatici şi a cavităţilor seroase.
Test tegumentar. O reacţie tegumentară în urma injectării sau contatului cu un antigen/alergen.
Th. O subclasă funcţională a limfocitelor T care poate ajuta la generarea celulelor T citotoxice şi cooperarea cu celulelor B în producerea răspunsului în anticorpi; limfocitele Th recunosc antigenele în asociaţie de coleculele CMH II.
Tipul IV de hipersensibilitate. Include reacţiile cutanate întârziate, asociate cu tipul IV de hipersensibilitate.
TNF. Tumour Necrosis Factor - o citokină eliberată de către macrofagele activate, cu o structură similară cu limfotoxinele eliberate de către limfocitele T activate.
Toleranţă. O status imunologic specific caracterizat de lipsă de reactivitate.
Umoral. Componente ce aparţin fluidelor extracelulare, inclusiv serul şi limfa.
Xenogenic. Se referă la diferenţe anti-genice interspecii.
| Copyright 2005-2013 Contact | Adauga articol | Politica de confidentialitate |
