Boli Medicina.com - Sanatatea ta e preocuparea noastra.

boli, remedii, Tratamente, remedii naturiste, Tratament naturist la medicina stucturate pe referat, proiect, eseu, lucrare, diploma, tema despre explorari clinice



Ecografia clinica


Ecografia diagnostica este o tehnica imagistica larg utilizata. Ea a inlocuit un numar mare de tehnici radiologice sau scintigrafice. Este o tehnica rapida si inofensiva. Ecografele de diferite dimensiuni, inclusiv aparatele portative, ofera posibilitatea de a explora numeroase organe. Ele au facut ca aceasta tehnica sa devina un examen de rutina, la indemana oricarui medic practician. Ecografia foloseste pentru diagnostic ultrasunetele. Principiul de baza este cel al radarului (sonarului), adica emiterea unui semnal de ultrasunete care intalneste diferite tesuturi. Acestea vor reflecta semnalul care, la randul lui va fi receptat, prelucrat si transformat in imagine alb-negru pe ecranul monitorului.

Semnalul ultrasonic reflectat de catre o suprafata tisulara este receptionat de catre transductor si afisat pe un ecran cu tub catodic (osciloscop sau monitor).

Componentele de baza ale ecografului sunt: transducerul (transductor sau sonda), sistemul de analiza al semnalului, prelucrarea si amplificarea lui (corpul propriu-zis al ecografului) si sistemul de afisare a imaginii obtinute (monitorul).

Introducerea metodei Doppler pulsatil sau color si sondele endocavitarea i-au marit valoarea diagnostica.

Explorarea Doppler detecteaza si vizualizeaza fluxul sau miscarea vaselor sanguine accesibile. Conform acestor tehnici, ultrasunetele dirijate de catre un reflectant in miscare se vor intoarce la emittor, sub forma unui ecou, cu frecventa diferita de cea initiala. Acest principiu este utilizat pentru detectarea circulatiei sanguine, diferentierea dintre o vena si o artera, depistarea unei obstructii vasculare si determinarea circulatiei de la nivelul cavitatii cordului. Exista si tehnici de Doppler color. Introducerea in parctica a Doppler-ului, continuu sau pulsatil reprezinta o mare realizare. Exista si transductor (sonda) intracavitar, realizat conform principiului ca sonda trebuie sa fie cat mai arpoape de organul studiat.

Se folosesc, astfel, fibroendoscoape prevazute cu un micro-transductor la capatul explorator.

Aceste ecoendoscoape permit un diagnostic rapid si precis al unui neoplasm esofagian, gastric sau rectosigmoidian si usureaza explorarea pancreasului (ecografie endovaginala, endorectala, transesofagiana, electrocardiografica etc).

Ecografia este utilizata in aproape toate domeniile medicale (maladii cardiovasculare, pulmonare, renale, hepato-biliare, pancreatice, splenice, vezicale, prostatice.

Prin ecografie se investiga ficatul (dimensiune si forma, parenchim, vasele intrahepatice, leziuni focale ca chiste, abcese, tumori, traumatisme, parazitoze, colectii lichidiene perihepatice), vezicula si caile biliare (dimensiune, perete, continut, calculi, dilatarea canalelor biliare), pancreasul (atingeri difuze, leziuni focale ca chiste, abcese, tumori, calcificari), splina (dimensiuni, leziuni focale difuze, traumatisme) rinichi (dimensiune, forma, atingeri parenchimatoase, leziuni focale, uropatia obstructiva, colectii lichidiene perirenale), uretere si vezica (obstructii, paraziti, tumori, infectii, diverticuli, calculi), cavitatea peritoneala si caile digestive (colectii lichidiene, intraperitoneale, obstructii, invaginatii, stenoza pilorica), spatiul retroperitoneal (dimensiune, anevrismul aortei, tromboza venei cave inferioare), torace (diafragm, colectii lichidiene, sub- si supradiafragmatice, pleuri te, adenopatii mediastinale etc), pelvisul, evolutia sarcinei, tiroida, sanul, aparatul cardiovascular, prostata.

Asistenta medicala va urmari ca bolnavul sa consume o cina normala in seara precedenta, fara a mai manca nimic pana la examinare. Prezenta alimentelor in stomac poate, uneori, "mima" false tumori pancreatice sau ale lobului hepatic stang. Cu 2-3 zile inaintea examinarii se recomanda o alimentatie saraca in celuloza.

Ecografia cardio-vasculara. Transductorul emitator de ultrasunete se aplica pe torace la nivelul zonelor in care cordul sau vasele mari vin in contact nemijlocit cu peretele, fara interpunerea unor formatiuni osoase (parasternal stang, apical, subcostal, suprasternal). Metoda se poate efectua uniplan, biplan sau bidimensional si tridimensional.

Ecocardiografia Doppler (fascicul pulsatil sau continuu) furnizeaza informatii asupra fluxului intracardiac. Metoda Doppler confirma sau exclude diagnosticul de stenoza. Doppler-ul codificat color codifica fluxul sanguin prin culori. Ecocardiografia transesofagiana asigura o foarte buna evaluare a modificarilor patologice.                                                                                           ■

Transductorii folositi sunt montati la extremitatea unui gastroscop modificat. O metoda superioara este ecocardiografia cu substante de contrast care se efectueaza dupa injectarea unor substante ecogene in curentul sanguin (verde de indocianina, ser glucozat. ser fiziologic Hpvtran
Ecocardiografia intracoronariana introdusa recent in practica, evidentiaza sediul si structura placilor de aterom, evalueaza rezultatele revascularizarii si detecteaza leziuni coronariene in segmente normale angiografic. Se poate efectua si simultan cu cardioangiografia.

Ecografia pulmonara permite diferentierea dintre o formatiune solida (tumorala) si una lichidiana (chistica). Se pot depista astfel chisturi bronhogene si revarsate pleurale, in special cele mici, care nu pot fi detectate radiologie.

Ecografia ficatului si cailor biliare este usor de efectuat. Metoda da detalii morfologice referitoare la dimensiunile ficatului, ecostructura sa (omogena sau neomogena), prezenta unor formatiuni (chisturi hepatice, tumori benigne sau maligne, hemangioame etc). Se evidentiaza si sistemul vascular (artera hepatica, vena porta), caile biliare intra- si extrahepatice si eventuale adenopatii la nivelul hilului hepatic. Arata diferite aspecte ale veziculei biliare (forma, dimensiune, grosimea peretilor), prezenta de calculi sau de tumori (polip sau carcinom de vezica). Formatiunile tumorale de dimensiuni mici, sub 2 cm, nu sunt evidentiate. Metoda mai poate evidentia prezenta lichidului de ascita care, in cantitati mici scapa examenului clinic.

Ecografia renala este o metoda rapida si repetabila. Imaginea poate fi examinata si in dinamica. Scoate in evidenta detalii morfologice (pozitia rinichilor, ptoza renala, dimensiunile si sistemul pielocaliceal), arata prezenta de calcificari la nivelul parenchimului renal sau formatiuni hiperecogene in sistemul pielocaliceal. Scoate in evidenta si tumori renale, vasele hilului renal si ureterele. Ecografia Doppler este indicata cand exista suspiciunea de tromboza de artera sau vena renala.

In pielonefrita acuta, dimensiunile rinichilor sunt usor crescute si conturul net, iar in pielonefrita cronica rinichii sunt mici, iar conturul neregulat.

Tumorile renale apar doar cand depasesc 3 cm. In tumori, zonele de ecogenitate sunt modificate, conturul este neregulat, sunt, neomogene cu zona centrala de necroza si calcificari. Chisturile renale apar ca formatiuni hiperecogene cu pereti regulati. La persoane varstnice 1-3 chisturi sunt considerate nepatologice. Chisturile septate sau cu peretii nodulari sugereaza un proces malign. Calculii se evidentiaza cand depasesc 5 mm. Calculii coraliformi apar ca formatiuni hiperecogene, mulate pe bazinet. Hidronefroza apare ca o dilatatie pielocaliceala. In insuficienta renala acuta rinichii sunt mariti, iar in cea cronica sunt mici.

Ecografia prostatei poate evidentia adenoame de prostata, cancere prostatice (neomogenitatea structurii), prostatite cronice si abcesul prostatic. Cand este necesar se pot face si ecografii postmictionale. Aceasta consta in efectuarea unei noi ecografii dupa ce bolnavul a urinat complet dupa prima ecografie. Metoda masoara reziduul vezicii urinare, postmictional.

Copyright 2005-2013 Contact | Adauga articol | Politica de confidentialitate
HomeAlimente si rolul lor in sanatate. EseuriDieta, Retete de slabire, Cure Naturiste si Proiecte MedicinaTratamente si Terapii Naturiste in lucrari de licenta/rezidentiat. Tratarea bolilor intr-un mod sanatosBoliMedicamente si referate necesare pentru sanatatea ta.HomeAlimenteDietaTratamente NaturisteBoliMedicamente