Merisorul creste prin padurile umbroase si umede din regiunea alpina. Datorita fructelor sale rosii, poporul ii mai spune si coacaz-de-munte, smardar. Se intalneste pe pajisti alpine sau luminisuri, mai rar in locuri umbrite.

Contine arbutozida, glicozid al. hidrohinonei, hidrochi-nona, flavonoizi, taninuri, acid chinic, saruri de magneziu, vita­mina C, saruri ale acizilor organici; leucianidina, evercetol, cianidina.

Utilizare. Datorita arbutozidului care se scindeaza in orga-nism cu forme de hidrochinona, si flavonoizilor, principiile active din frunzele de merisor au actiune diuretica si dezinfec-tant-renala. Au actiune antiseptica, antiinflamatoare si astrin-genta.

Intern se recomanda in guta, reumatism, cistite, pielite, diaree, sub forma de maceratie - 2 lingurite de frunze in 100 ml apa rece; se lasa in repaus 25 minute; se strecoara. Peste frunzele ramase se adauga 100 ml apa clocotita; se fierbe 20 minute. Dupa 10 minute se strecoara si se amesteca ambele lichide; se indulceste cu zahar.

Pentru prepararea ceaiului se mai poate folosi si urma­toarea formula: 30 g frunze merisor, 10 g flori albastrele si 10 g radacina de lemn dulce. Se fierbe 10 minute, se lasa sa se raceasca, apoi se strecoara. Se indulceste si se bea ca diuret­ic, cate o lingura inaintea fiecarei mese principale ( maxim de 3 ori pe zi).

. Frunzele de merisor intra in compozitia ceaiului diuretic.

Contraindicatii. Nu se recomanda pe timpul sarcinii.