Boli Medicina.com - Sanatatea ta e preocuparea noastra.
Meniu generalitati medicale
 Notiuni Generale Despre Boala
 Notiuni Elementare De Istorie A Medicinei
 Obiectul Medicinei Interne
 Descrierea Bolilor
 Redactarea Foii De Observatie La Bolnav
 Interogatoriul La Bolnav
 Metode Fizice De Examinare A Bolnavilor
 Supravegherea Bolnavului In Repaus La Pat
 Febra Diagnosticul Sl Tratamentul Ei
 
 Notiuni Generale De Diagnostic Etiologic Al Infectiilor
 Terapeutica
 Medicatia Sangelui Si A Organelor Hematopoietice
 Bolile Aparatul Cardiovascular
 Aparatul Digestiv Anatomie Sl Fiziologie
 Anatomia Ficatului Generalitati
 Pancreasul Notiuni De Anatomie Sl Fiziologie
 Notiuni De Fiziologie Sl Semiologie Ale Sangelui
 Bolile De Nutritie Nutritia
 Neurologie Notiuni De Anatomie Sl Fiziologie
 Principalele Sindroame Neurologice
 Psihiartie Generalitati
 Introducere In Geriatrie
 Aparatul Locomotor
 Sindromul Septicemic
 Antibioticoterapie Sl Chimioterapie Principii Generale
 Structura Histologica Si Fiziologia Ficatului
 Notiuni De Anatomie Sl Fiziologie Ale Cailor Biliare
 Notiuni De Anatomie Ale Aparatului Urinar
 Rolul Sl Pozitia Medicului Sl Asistentei Fata De Bolnavul Varstnic
 Aspecte Caracteristice De Geropatologie Ale Aparatului Locomotor
 Integrarea In Institutii Specializate Pentru Varstnici instituionalizarea
 Notiuni De Radiologie Structura Materiei
 Germani Patogeni Antibioticele Sl Chimioterapicele Care Actioneaza Asupra Lor
 Principalele microorganisme patogene
 Osteoporoza De Involutie





boli, remedii, Tratamente, remedii naturiste, Tratament naturist la medicina stucturate pe referat, proiect, eseu, lucrare, diploma, tema despre generalitati medicale, referate medicina

loading...

DESCRIEREA BOLILOR






Pentru inlesnirea studiului, in descrierea fiecarei afectiuni in parte, se tine seama de urmatoarea schema:

Definitie, etiologie, patogenie, anatomie patologica, simptomatologie, Forme clinice, evolutie, diagnostic, prognostic, Tratament. Precizarea si delimitarea acestor termeni sunt necesare, pe de o parte, pentru cul­tura medicala elementara a oricarui cadru medico-sanitar, iar pe de alta, pentru ca sunt termeni medicali de circulatie curenta.

Definitia reprezinta enumerarea foarte sumara a celor mai specifice elemente ce caracterizeaza boala respectiva.


Etiologia este partea din patologie care se ocupa cu studiul cauzelor bolilor. Dupa natura si originea lor, agentii etiologici sunt endogeni (interni) sau exogeni (externi). Dintre cauzele producatoare de boala, cele externe sunt cele mai importante, un rol patogenic deosebit detinandu-1 agentii traumatici, termici, chimici si unele microorganisme (virusuri, rickettsii, bacterii, spirili, protozoare, ciuperci etc). Si cauzele interne isi au importanta lor. Ele sunt, de fapt, rezultanta asimilarii, in cursul generatiilor anterioare, a actiunilor factorilor de mediu asupra organismului. Cauzele interne pot fi ereditare sau dobandite si sunt studiate sub denumirile de constitutie, reactivitate si ereditate. Etiologia bolilor este foarte variata, dar totdeauna exista o cauza principala sau determinanta (de pilda, virusul gripei produce gripa), uneori cauzepredispozante (sedentarismul, obezitatea, fumatul, in ateroscleroza), iar alteori si cauze favohzante (de pilda, alcoolismul si frigul favorizeaza pneumonia).q3z5324qn49uqj


Patogenia se ocupa de modul in care agentul patogen produce boala. In decursul timpului, in problema patogeniei conceptiile au evoluat:

-  Potrivit conceptiei organo-localiciste, boala era considerata ca fiind ur­marea actiunii locale a agentului patogen asupra unui organ; prin leziune se modifica functia, ceea ce duce la boala.

- Conceptia patologiei moleculare (Schada) sustine ca, sub actiunea agen­tilor patogeni, in organism se schimba constanta umorilor (homeostazia mediului intern), aparand modificarile moleculare care explica toate tulburarile functionale ale organismului bolnav. Prin constanta umorilor se inteleg unele valori invariabil constante. Astfel, constanta temperaturii (izoterme), constanta continutului de apa (izohidrie), presiunea osmotica constanta (izotonie), concentratia constanta a diferitilor ioni (izoionie). Aceasta conceptie a insemnat un progres important in medicina.

- Conceptia sindromului de adaptare. H. Selye a aratat ca, in afara reactiilor de aparare specifica fata de agentii de agresiune (anticorpi etc.,), organismul poate raspunde agresiunilor si prin reactii de aparare nespecifice, prin intermediul secretiilor endocrine (hipofizare, suprarenale).

Indiferent de agentul agresor, organismul raspunde totdeauna in acelasi fel agre­siunilor (stresurilor), si anume prin modificari metabolice si morfologice, cu cresterea rezistentei fata de agentul in cauza.

Sindromul de adaptare poate fi declansat de agenti foarte diferiti (frig, radiatii solare, traumatisme, infectii, intoxicatii, eforturi musculare) si evolueaza in mai multe etape:

faza de alarma, cu declansarea secretiei de adrenalina, cuprinzand o prima etapa de soc, urmata de una de contrasoc, caracterizata printr-o exagerare a cata-bolismului, reprezentand aparitia manifestarilor de aparare impotriva socului;

faza de rezistenta, caracterizata prin cresterea rezistentei organismului fata de agentul agresor in cauza. Agentul agresor actioneaza asupra glandei hipofize pe cale nervoasa si, probabil, umorala. Prin intermediul hormonului hipofizar adrenocorticotrop este excitata glanda corticosuprarenala si se declanseaza secretia de hormoni glucocorticoizi. Acestia cresc glicemia, glicogenul hepatic, maresc eficienta contractiei musculare, duc la involutia tesutului limfatic, cu eliberarea in circulatie de anticorpi, si scad reactia inflamatoare;

faza de epuizare se instaleaza cand actiunea agentului patogen continua, ajungandu-se nu numai la epuizarea organismului, dar chiar la moarte.

Selye afirma ca unele organisme supuse actiunii prelungite a unui agent agresor, in loc sa faca sindromul de adaptare normal, prezinta tulburari ale acestui sindrom, organismul nemaiputand sa iasa din faza catabolica. El a numit aceste boli "maladii de adaptare", pe care ACTH si cortizonul le vindeca, iar mineralocorticoizii le agraveaza.

Teoria bolilor de adaptare, desi seducatoare, nu poate fi acceptata ca o baza de lucru, sindromul de adaptare fiind, in realitate, veriga endocrina in reactiile organismului, declansate prin mecanism nervos.

- Conceptia nervista, considera ca elementul patogenic comun tuturor bolilor este urmatorul: agentul patogen actioneaza asupra terminatiilor nervoase din teritoriul unde isi exercita actiunea nociva, terminatii prin care stimulul este transmis scoartei cerebrale. Aceasta e calea directa, reflexa. Dar scoarta e excitata si pe cale umorala, de catre produsele de degradare aparute la nivelul leziunii.

Centrii nervosi actioneaza asupra periferiei pe cale endocrina (prin cuplul hipofizo-suprarenal) si pe cale nervoasa directa. Prin repetarea actiunii agentului patogen, apare posibilitatea conditionarii reactiilor de raspuns.

Anatomia patologica descrie modificarile macroscopice si microscopice aparute la nivelul organului afectat.


Simptomatologia grupeaza

Simptomele clinice, biologice si radiologice ale bolii respective. Cu descrierea, analizarea si interpretarea

Simptomelor se ocupa semiologia - parte importanta a patologiei, disciplina medicala esentiala. -
Prima categorie de

Simptome, cele clinice, se numesc astfel pentru ca fac parte din "clinica" - disciplina care cuprinde ansamblul cunostintelor dobandite prin ob­servarea directa a bolnavului, fara ajutorul mijloacelor de cercetare (explorari ra­diologice, biochimice etc).

In practica curenta, in cadrul

Simptomelor clinice, se descriu

Simptome generale functionale (subiective) si fizice (obiective).


Simptomele sunt generale (febra, frison, astenie, pierdere ponderala) cand nu sunt caracteristice unei boli anume, putand aparea in diverse afectiuni.

Simptomele poarta denumirea de functionale sau subiective (durere, greata, inapetenta, dispnee, palpitatii etc.) cand sunt resimtite spontan de bolnav.

Simptomele sunt fizice sau obiective cand sunt descoperite de catre medic cu ajutorul anumitor manevre (palpare, percutie, auscultatie).


Simptomele fizice se mai numesc si semne, pentru ca necesita o anumita tehnica pentru evidentierea lor. Denumirea de simptom se foloseste numai in cazul bolilor, cea de semn fiind utilizata si pentru a descrie starea de sanatate. Astfel, corect se SDune semn de sanatate, si nu simDtom de sanatate. Se mai utilizeaza termenul de semn in cazul in care un anumit simptom sau grup de

Simptome este caracteristic pentru o anumita boala si suficient pentru a o diagnostica (de exemplu, semnul Argyll-Robertson din sifilisul sistemului nervos central; semnul Babinski din leziunea cailor piramidale etc). De aceea, se spune despre aceste semne ca sunt patognomonice.


Intr-o anumita grupare, diferite

Simptome (generale, functionale si fizice) pot deveni semnele unei boli. De exemplu,

Simptomele: frison, febra, junghi toracic, dispnee, sputa ruginie, suflu tubar si raluri crepitante reprezinta semnele pneumo­niei lobare; febra, cefalee, durerea lombara, edemele, oliguria, albuminuria, cilin-druria, hipertensiunea arteriala si hiperazotemia sunt semnele glomerulonefritei difuze acute. Exista si grupari de

Simptome numite sindroame, comune unor grupe de boli, nefiind caracteristice unei boli anume. De exemplu, sindromul de condensare pulmonara (vibratii vocale exagerate, matitate, raluri crepitante si uneori suflu tubar) se poate intalni in pneumonia lobara, in cancerul bronsic, in infarctul pulmonar sau in tuberculoza pulmonara; sindromul lichidian pleural (dilatarea unui hemitorace, largirea spatiilor intercostale, absenta vibratiilor vocale, matitate si tacere auscultatorie), se poate intalni in pleurezii, hidrotorax, hemotorax.

De la

Simptome si semne, prin conturarea sindromului, se ajunge de obicei la diagnostic. Adeseori sindromul e precedat de prodrom - o totalitate de manifestari subiective si obiective foarte putin caracteristice, generale si comune, fugace si inconstante.

Elaborarea diagnosticului impune nu numai depistarea si interpretarea simpto-melor clinice, dar si a celor radiologice si biologice. Pentru ilustrarea

Simptomelor biologice, cel mai frecvent sunt utilizate probele functionale, destul de numeroase si specifice pentru fiecare organ.

Formele clinice: in practica medicala nu trebuie sa se uite faptul ca cei care fac obiectul ingrijirii sunt bolnavii, si nu bolile si ca fiecare organism reactioneaza intr-un fel aparte fata de aceiasi factori patologici. Cu alte cuvinte, fiecare om imprima o pecete particulara bolii. Daca se coreleaza acest fapt cu existenta unor particularitati determinate de teren, evolutie, varsta, factori asociati etc, se intelege existenta in cadrul unei boli a diferitelor Forme clinice.


Formele clinice au in general aceeasi etiologie, patogenie, acelasi aspect anato-mopatologic, aceleasi

Simptome de baza si Tratament. Fiecarei Forme clinice ii sunt proprii insa anumite caractere, particularitati, care-i confera individualitatea. De exemplu, in cadrul reumatismului articular acut se descriu forma latenta, reuma­tismul cardiac malign, reumatismul cardiac evolutiv, forme articulare, reumatismul articular subacut etc; pneumonia lobara prezinta de asemenea numeroase Forme clinice, atat la copii, cat si la batrani: dubla, centrala, migranta, a varfului, adinamica, cu delir, gastrointestinala, forme abortive, atipice etc.

Evolutia unei boli este de asemenea foarte importanta, urmarirea indeaproape a evolutiei permitand adeseori stabilirea mai exacta a diagnosticului, aprecierea prognosticului, prevenirea complicatiilor. Exista boli grave care prezinta anumite dificultati de diagnostic in fazele initiale, urmarirea zilnica a acestora facand posibila insa stabilirea diagnosticului (se stie ce importanta are, de exemplu, diagnosticul precoce al unui cancer, in perioada operabili tatii, diagnosticul tardiv in aceasta boala, dupa aparitia metastazelor, echivaland practic cu pierderea bolnavului).

Complicatiile: in evolutia unei boli pot aparea modificari patologice, care de obicei agraveaza prognosticul. Acestea se numesc complicatii. De exemplu, in evo­lutia ulcerului gastroduodenal apar uneori perigastrita, hemoragii, perforatii, ste­noze pilorice etc; in evolutia infarctului miocardic: ruptura inimii, socul cardiogen, anevrismul, tulburari de ritm sau conducere, complicatii tromboembolice etc.

Diagnosticul: la baza oricarei practici medicale se afla diagnosticul, care pre­supune urmatoarele activitati: a examina, a reflecta, a deosebi, a cunoaste exact, a decide si este indispensabil in orice caz de boala, nu numai pentru prescrierea Tratamentului ci si pentru stabilirea prognosticului. Formularea diagnosticului presupune ca in gandirea medicala exista deja gata constituite conceptele bolilor respective. Desi fiecare bolnav isi face boala lui proprie, in care specificul mani­festarilor clinice si al conditiilor etiopatogenice realizeaza o individualitate, nu e mai putin adevarat ca - pe baza unor caractere specifice comune - cazurile clinice pot fi grupate in anumite cadre, care reprezinta concepte generice de boli. A diagnostica presupune tocmai cunoasterea acestor cadre, concepte de boala si pla­sarea cazului individual de boala in unul dintre ele.


Diagnosticul trebuie sa fie diferential si pozitiv. Orice diagnostic trebuie sa fie, in ultima analiza, un diagnostic diferential, ceea ce inseamna excluderea bolilor cu simptomatologie asemanatoare.

Diagnosticul pozitiv inseamna, in fapt, mai mult decat stabilirea diagnosticului unei boli anume, dupa eliminarea celorlalte

Simptome asemanatoare; el inseamna si diagnosticul unui bolnav anume, facandu-se o comparatie intre tipul abstract din tratatul de patologie si ceea ce prezinta subiectul respectiv. Precizarea diagnosticului presupune o operatie care se desfasoara in doua etape: o etapa analitica, in care sunt retinute tulburarile prezentate de bolnav (culese prin anamneza, examene clinice si de laborator), si o etapa sintetica, in care acestea sunt interpretate si sintetizate pe baza unui rationament.

Diagnosticul trebuie sa fie precoce, deci sa cuprinda procesul morbid in faza preclinica, adesea latenta, functionala, cand perspectivele vindecarii totale sunt mult mai mari decat in stadiul organic. De exemplu, e foarte important diagnosticul reumatismului articular acut in stadiul in care nu au aparut leziunile cardiace, care sunt ireversibile.

Diagnosticul trebuie sa fie etiologic, aceasta fiind o sarcina de capatai, un obiectiv final al gandirii oricarui medic. Diagnosticul unei insuficiente aortice nu e multumitor daca nu precizeaza si etiologia (reumatica, aterosclerotica, luetica, traumatica etc).

Uneori, diagnosticul trebuie sa fie patogenic, sa precizeze stadiul evolutiv (o insuficienta cardiaca poate fi de gradele I, II, III sau IV), complicatiile etc.

Oricat de corecte si complete ar fi examenul clinic si rationamentul, exista si posibilitatea erorilor de diagnostic. Dar daca exista erori inevitabile, nu pot fi permise cele prin ignoranta si mai ales, cele prin neglijenta.

Prognosticul este diagnosticul de viitor al bolii si al bolnavului. El apreciaza evolutia bolii, perspectivele bolnavului. Se deosebesc un prognostic indepartat si unul imediat, care poate fi fatal (un cancer cu metastaze evolueaza intotdeauna spre deces), rezervat, cand evolutia bolii nu poate permite o prevedere precisa, sau bun. Uneori, prognosticul vizeaza si capacitatea de munca a subiectului.

Cand prognosticul e fatal, el nu va fi comunicat bolnavului, pentru a nu-i pro­duce un traumatism psihic, in asemenea cazuri fiind recomandata o atitudine opti­mista din partea personalului medical.

Profilaxia cuprinde ansamblul masurilor care urmaresc fie prevenirea bolilor, fie prevenirea agravarilor, cronicizarilor, recidivelor sau a complicatiilor.

Aplicarea unor masuri cu caracter general, social, economic, medical etc, poate preveni adesea aparitia unor boli.

Asanarea noxelor profesionale, industriale, generale, igienizarea conditiilor de mediu si de munca, cresterea standardului de viata, examenele medicale periodice etc, reprezinta activitati profilactice, care pot preveni aparitia a numeroase boli profesionale sau de alta natura.

La baza activitatii de ocrotire a sanatatii din tara noasatra sta orientarea profilac­tica. Aceasta explica remarcabilele rezultate obtinute in actiunile de ocrotire a sanatatii.

Alteori, se urmareste prevenirea aparitiei unor afectiuni secundare prin trata­mentul corect al manifestarilor primare. Tratarea puseurilor de angina la copii poate preveni aparitia reumatismului articular acut. Tratamentul corect al unor stari nevrotice generale primitive, previne adesea aparitia hipertensiunii arteriale esentiale, a bolii ulceroase etc.

Alte tipuri de profilaxie urmaresc prevenirea agravarilor, cronicizarilor, a decom-pensarilor, a complicatiilor etc.


Tratamentul a fost dintotdeauna scopul irisusi al medicinei. Punctul de plecare in Tratamentul oricarei boli e diagnosticul clinic precis si complet. Multe si grave greseli de conduita terapeutica sunt consecinta erorilor de diagnostic. Nere-cunoasterea la timp a unei apendicite acute intarzie momentul favorabil al inter­ventiei chirurgicale, ajungandu-se uneori la pierderea bolnavului. Hipertiroidismul poate evolua sub masca unei cardiopatii, fiind tratat fara rezultate prin cardiotonice. Endarterita obliteranta luata drept reumatism sau sciatica poate duce la gangrena.

Tratamentul trebuie individualizat dupa caz, pentru ca trebuie sa fie tratat bolnavul, si nu boala. In situatii exceptionale se poate actiona chiar inainte de a avea un diagnostic precis. Astfel, nu in toate cazurile de abdomen acut se poate preciza natura bolii; interventia chirurgicala exploratoare este totusi obligatorie. In general, diagnosticul trebuie totdeauna stabilit. E cu totul gresita practica, din nefericire inca raspandita, de a trata cu antibiotice orice stare febrila, fara a preciza natura bolii.

Tratamentul trebuie sa fie profilactic si curativ.
Tratamentul curativ este etiologic (cel mai rational si important, desi nu tot­deauna posibil) (penicilina in pneumonie; antimalaricele in paludism), functional, urmarind restabilirea functiilor deficiente ale organismului, sau simptomatic. Tra­tamentul simptomatic (antitermice in febra; analgetice in dureri etc.) e adeseori necesar, dar cel mai adesea insuficient. In functie de mijloacele terapeutice intrebuintate se citeaza in practica curenta: Tratamentul igieno-dietetic (masuri de igiena si dieta), medicamentos, balneo­climateric, chirurgical.

Arsenalul terapeutic, atat de bogat in era noastra, a permis eradicarea unor boli (malaria, pelagra etc), sau a transformat radical evolutia altora (anemia pernicioasa etc).


Nu trebuie sa se uite niciodata ca abuzul de medicamente sau intrebuintarea lor fara discernamant pot provoca prejudicii foarte mari. Astfel, abuzul de antibiotice a modificat patologia infectioasa (septicemii cu stafilococ, candidoze) si a condus la inmultirea starilor alergice; abuzul de hormoni corticoizi a crescut numarul starilor septicemice, al ulcerelor digestiva, al tulburarilor endocrine (insuficiente suprarenele, diabet steroid); abuzul de anticoagulante a crescut numarul accidentelor hemoragice - si acestea sunt numai cateva exemple.

loading...

Copyright 2005-2013 Contact | Adauga articol

HomeAlimente si rolul lor in sanatate. EseuriDieta, Retete de slabire, Cure Naturiste si Proiecte MedicinaTratamente si Terapii Naturiste in lucrari de licenta/rezidentiat. Tratarea bolilor intr-un mod sanatosBoliMedicamente si referate necesare pentru sanatatea ta.HomeAlimenteDietaTratamente NaturisteBoliMedicamente