Hidroterapie inseamna folosirea apei in scop terapeutic. Factorii care actioneaza in hidroterapie sunt: a) termici; b) mecanici; c) chimici.

a) Factorii termici - se foloseste apa calda sau fierbinte (38° sau 39 - 40°). Se stie ca din acest punct de vedere, apa are doua proprietati importante: termoconduc-tibilitatea, care este de 30 de ori mai mare decat cea a aerului si termocapacitatea, care este de 8 ori mai mare decat a aerului sau de 33 de ori mai mare decat a Hg. Din aceste cauze, aerul umed cald se suporta mai greu, iar apa fierbinte la 50° produce arsuri, pe cand aerul la aceasta temperatura poate fi suportat; tot pentru aceste motive apa se foloseste la sistemele de incalzire centrala, fiind cel mai economicos mijloc de incalzire.

Apa se poate folosi si la temperatura de indiferenta, care este de 35 - 37° (or­ganismul nu are nici senzatia de rece, nici senzatia de cald), cu un bun efect de sedare si relaxare. Este interesant de stiut ca, pentru aer, temperatura de indiferenta a tegumentului este de 20 - 22°, iar pentru diferite substante (de exemplu, parafina, namol) este mai ridicata (37 - 38°). Retinem deci ca temperatura de indiferenta a organismului este variabila in anumite limite (adaugarea de sare in apa da impresia ca aceasta se mai incalzeste putin: de fapt, apa devenind mai concentrata, temperatura de indiferenta a scazut cu 1 - 2°)

b)  Factorii mecanici sunt: presiunea hidrostatica, care inseamna presiunea exercitata de apa, din baie (bazin) sau lac, asupra organismului. Ea este cu atat mai mare, cu cat coloana de apa este mai inalta, cu cat concentratia este mai mare (sarea, namolul cresc presiunea apei) sau cu cat organismul se afunda mai mult (in partile inferioare este mai crescuta). Este usor de inteles cat de mult influenteaza aceasta presiune: circulatia, respiratia, digestia etc. De aceea, trebuie sa fim atenti la bolnavi, in special cardiaci, pulmonari, renali, hipertensivi etc; forta de impingere a apei de jos in sus este forta de ridicare a unui corp scufundat in apa. Principiul celebru, enuntat de Arhimede, ca "un corp scufundat in apa, pierde din greutatea sa, o greutate egala cu greutatea volumului de apa dislocuit" face ca un organism de 70 kg sa cantareasca intr-o baie obisnuita aproximativ 7,9 kg, iar daca apa este sarata, greutatea sa scada si mai mult. De exemplu, in Marea Moarta, care are o mare concentratie salina (de unde si numele, neexistand vietuitoare), se poate pluti; la fel in lacul Telega (Campina) nu se poate cadea la fund. Se intelege ce importanta covarsitoare are aceasta forta de impingere a apei in kinetoterapie, cand bolnavul depune la intrarea in baie un mic efort muscular de invingere a acestei forte - deci kinetoterapia activa - iar miscarea in apa se face mult mai usor, decat in conditii de mediu obisnuit; muschiul deficitar, care trebuie sa miste segmentul - sa zicem de 10 kg - in apa, depune un efort ca pentru 1 kg (aproximativ a 1/10 parte)! - tot aici se mai adauga miscarea apei produsa natural (valurile) sau artificial (prin jeturi de presiune), care influenteaza activ, indeosebi circulatia periferica. Ceilalti factori mecanici: frictiunea,
baterea, turnarile de apa, bulele de gaz (aer, CO2,0) isi au importanta lor, indeosebi in circulatia periferica, si vor fi studiati la referatele respective.

c) Factorii chimici sunt reprezentati de diferite substante introduse sub forma de infuzii sau decocturi in baie: musetel, nalba, frunza de nuc; mustar, hrean, cetina de brad sau diverse amestecuri de plante medicinale; de asemenea: sare, iod, sulf, namol, gaze etc. Uleiurile sau esentele volatile continute in plantele medicinale au o buna actiune sedativa, altele sunt stimulente sau chiar iritante (mustar, hrean), iar celelalte au o buna actiune terapeutica (sare, iod, namol).

ACTIUNE FIZIOLOGICA
Aceasta actiune se manifesta local si general.

a) Local, citam reactia dermo-vasculara. Actiunea fiziologica a factorilor hidrici si termici se exercita prin intermediul tegumentului. Pielea este primul organ de intalnire cu factorii hidrici. Prin structura sa caracteristica - vasta retea vasculara si de receptori nervosi - se pot obtine multiple si variate raspunsuri, reactii locale si generale. Aceste raspunsuri tegumentare fata de agentii hidrici reflecta reactivitatea generala a organismului, despre care stim ca poate fi proprie fiecarui individ (de unde si hiper-, hipo- sau normoreactivitatea). Nu s-a putut testa printr-o proba precisa de laborator reactivitatea organismului. In orice caz, bolnavul are, subiectiv, senzatia de caldura, iar obiectiv apare roseata pielii. Aceasta se poate aprecia prin proba Dalmady (Sturza), care consta din apasarea cu policele pe tegumente, timp de 3 secunde; dupa ridicare ramane o pata alba, 3-5 secunde (normoreactivi). La hiporeactivi pata alba dispare dupa 8 - 9 secunde (reactie slaba), iar la hipereactivi dispare foarte repede (1-2 secunde). In concluzie, aceasta reactie locala se numeste si reactie dermo-vasculara si este bine sa fie cunoscuta, caci difera la copil, adult, batran, barbat sau femeie, om sanatos sau bolnav. Dealtfel tegumentul a constituit pentru clinicieni, sediul

Simptomelor atator afectiuni, chiar daca organele in suferinta erau situate la mare distanta, aceasta putandu-se explica numai prin vasta retea vasculara si nervoasa ce leaga metameric (zonal) organele cu tegumentul (zonele metamerice Tarin-Head).

b) Fenomenele de provocare sunt reactii generale, de acutizare a unora dintre fenomenele clinice, in legatura cu folosirea, mai putin bine dozata, a agentului hidric sau cu lipsa de raspuns normal a organismului bolnav. Este reactia balneara sau vechea "criza balneara" cunoscuta din vechime, in legatura cu folosirea apelor minerale.

1.

Actiunea asupra aparatului cardio-vascular poate ca este una dintre cele mai importante actiuni. Ea se refera la circulatia periferica si la cord.

a) Actiunea asupra circulatiei periferice (cordul periferic): bogata retea vascu­lara tegumentara, care, dupa Hutchinson, constituie un adevarat cord periferic, reactioneaza sub actiunea excitantului cald sau rece in 3 faze:

-  Vasoconstrictia este faza initiala, care este mai lunga sub actiunea "recelui". Poate aparea "pielea-de-gaina", provocata de contractia muschilor erectori ai peri­lor, ca reactie pentru a impiedica pierderea de caldura, prin micsorarea suprafetelor de radiatie a pielii. Aceeasi vasoconstrictie apare si sub actiunea excitantului cald, dar este de foarte scurta durata, uneori aproape nesesizata macroscopic (pletismo-grafia, capilaroscopia o confirma).

- Vasodilatatia activa este faza in care se produce o irirosire (hiperemie) a tegu­mentului (rbz-rosiatic), sub actiunea aceluiasi excitant, cald sau rece. Este de durata mai lunga si este cea mai importanta dintre faze, motiv pentru care cautam s-o prelungim cat mai mult la hidroterapie.

-  Vasodilatatia pasiva sau paralitica urmeaza de obicei celei precedente, daca actiunea factorului excitant se prelungeste sau daca este prea brutal. Tegumentele capata o culoare rosie-violacee sau marmorata (de exemplu: cand se sta mult afara in ger "se invineteste de frig"). Este reactia pe care nu o dorim si trebuie s-o evitam in hidroterapie, constituind indicatia ca trebuie intrerupta procedura.

Aceste reactii nu sunt insa numai locale. Ele pot antrena si modificari circula­torii la distanta, care se produc dupa anumite legi studiate si enuntate de diferiti cercetatori, si anume:

Legea reactiei consensuale (Ottfried-Miiller), dupa care reactia dermo-vascu­lara locala cuprinde intreaga suprafata a tegumentului. De exemplu: raceala de la picioare iti da senzatia de frig, cu frison si "piele de gaina" pe tot corpul.

Legea reactiei antagoniste (Dastre-Morat) da explicatia antagonismului existent intre circulatia periferica (tegument, mucoase) si circulatia profunda, la nivelul organelor interne. Astfel ne explicam de ce o vasodilatatie periferica (exemplu ventuzele, in congestia pulmonara) produce o descongestionare (vasoconstrictie) profunda (a plamanului, in exemplul de mai sus).

Legea Hauffe: ca o exceptie de la reactia antagonica, Hauffe a aratat ca sunt unele organe - coronarele, vasele cerebrale, renale, bronsice etc, - care reactio­neaza consensual, si nu antagonic fata de excitantul termic utilizat (sunt organe cu circulatie termino-terminala). De exemplu, aplicarea de caldura locala pe lombe face ca vasele si musculatura sa reactioneze consensual, de unde practic folosirea caldurii locale in colica renala; sau o baie calduta la maini da reactii consensuale coronariene, de unde prevenirea si chiar oprirea unei asemenea crize prin aceasta procedura. Tot astfel este explicata si actiunea pungii de gheata in hemoragiile cerebrale.

Kiricinschi merge mai departe si arata ca reactia consensuala se produce meta­meric, cuprinzand toate organele situate pe aceeasi zona metamerica (exemplu, caldura pe regiunea hepatica combate colica hepatica s.a.m.d.).


Sa vedem, pe scurt, actiunea procedurilor hidro- si termoterapice asupra diferi­telor aparate si sisteme. ,

b) Actiunea asupra cordului: cordul nu ramane indiferent fata de excitantul termic. Astfel, "recele" precordial calmeaza si usureaza munca inimii (accelereaza frecventa cardiaca etc), iar procedurile fierbinti obosesc cordul. Totul este, insa, in functie de starea miocardului si a coronarelor.

c) Actiunea procedurilor asupra sangelui: compozitia sangelui este deviata spre acidoza prin procedurile reci si spre alcaloza prin procedurile calde (datorita hiperventilatiei ce scade CO2). Coagulabilitatea creste in procedurile calde si invers in cele reci.

2. Actiunea asupra respiratiei: "recele" - dupa o inspiratie profunda si o pauza scurta - mareste frecventa respiratorie. Procedurile calde declanseaza, de la inceput, o respiratie frecventa si superficiala. Zona care influenteaza cel mai mult respiratia este ceafa, probabil prin apropierea sa de bulb.

3. Actiunea asupra musculaturii: procedurile reci au efect stimulant asupra muscu­laturii striate si netede; ele mentin totusi si elasticitatea fibrelor musculare - sunt deci tonifiante. Procedurile calde sunt relaxante. Ele au un efect antispasmodic, de unde si indicatia lor in colici.

4.  Actiunea asupra sistemului nervos: aplicatia de rece scade sensibiilitatea nervoasa si are un efect anestezic. Recele a fost unul dintre primele mijloace anestezice folosite in chirurgie. (Larey, celebrul chirurg al lui Napoleon, a folosit la maximum acest procedeu anestezic). Kelenul, utilizat astazi, da refrigeratie locala si anestezie. Caldura are un efect excitant in procesele acute si este analgezica in procesele inflamatorii cronice.

5. Actiunea asupra metabolismului: procedurile reci determina o crestere a meta­bolismului, printr-un consum mai mare de oxigen. Procedurile calde produc cresteri metabolice mai usoare, prin consum de glucide si lipide. Procedurile indiferente nu modifica metabolismul.

Actiunea asupra termoreglarii: omul, ca fiinta homeoterma, are o temperatura ■ constanta (36 - 37°). Mentinerea acestei constante fiziologice se face prin mecanismul de termoreglare, care isi are sediul in tuber cinereum si este de doua feluri: chimic si fizic.

Termoreglarea chimica consta in intensitatea proceselor metabolice (de arderi) din organism, atunci cand acesta se afla intr-un mediu rece.

Termoreglarea fizica intra in actiune, cand organismul se afla intr-un mediu cald si cand are loc evaporarea lichidelor de la suprafata tegumentului, care, conform legii fizice, se face cu scadere de temperatura. Transpiratia - care produce evaporare - poate uneori determina chiar scaderi brutale de temperatura, de unde si posibilitatea unor "congestii" a frigore. De aici,o regula practica: sa stergem, sa uscam tegumentele transpirate. Tot in termoreglarea fizica mai intervin doua fenomene: radiatia si convectia, prin care organismul pierde caldura, daca temperatura sa este mai mare decat a mediului inconjurator. Se mai adauga o serie de factori de mediu - ca presiunea, umiditatea, miscarea aerului, care pot influenta termoreglarea. Se stie cat de mult contribuie curentul de aer la evaporare (o temperatura de 40° in aer uscat se suporta mai bine, decat 30° in aer umed). Procedurile hidrice pot influenta termoreglarea (frictiunile, dusurile etc.) ca si unele substante (alcoolul). Consumul de alcool duce la vasopareza, impiedica redresarea vasculara la rece (adica vasoconstrictia reflexa nu se mai produce cand alcoolicul iese in frig), motiv pentru care alcoolici fac usor pneumonii galopante sau chiar ingheata. Tesutul adipos mai bogat constituie un bun izolator termic, dupa cum racirea corpului este mai rapida acolo unde exista o suprafata mai mare, fata de volum (de unde si indicatia bailor reci de durata mai scurta la copii, care racesc mai usor). Antrenamentul are un rol foarte important. Procedurile reci, frictiunile, dusurile au un bun efect stimulant vascular, care se apreciaza printr-o prompta vasoconstrictie reflexa la schimbarea de mediu. De aceea, la cei care le practica, racelile sunt mult mai rare: ei au devenit astfel oameni "caliti". 7.

Actiunea asupra secretiilor: secretia sudorala: in mod normal exista o eli­minare de apa prin tegumente, nesesizabila, numitaperspiratio insensibilis. Caldu­ra transforma perspiratia in transpiratie (sudoare). Procedurile calde cresc sudatia (baile de nisip, namol, aer cald, baile de lumina etc). Sudatia se poate mari prin ingerarea unui pahar cu apa rece (metoda Priessnitz), care actioneaza conform reactiei antagoniste (Dastre-Morat, producand o vasoconstrictie tegumentara, care potenteaza transpiratia;

-  secretia renala: circulatia renala reactioneaza consensual cu tegumentul. In consecinta, procedurile calde stimuleaza diureza (termofor, diatermie, comprese calde);

- secretia gastrica reactioneaza antagonic: caldura pe abdomen reduce secretia gastrica, invers raceala epigastrica. in schimb, ingestia de bauturi calde, creste se­cretia gastrica.

- secretia biliara este mai putin studiata. Se obtin cresteri prin aplicatii reci, dar
si calde, de scurta durata.

PROCEDURI HIDROTERAPICE
Consideratii generale: metodele de Tratament in hidroterapie se mai numesc si proceduri, care se impart in: generale si partiale:

Procedurile generale sunt proceduri mari (bai, impachetari etc.) si se prescriu dimineata, fiind mai solicitante pentru organism.

Celelalte, partiale sau mici, se executa dupa-amiaza. Tratamentul trebuie adap­tat fiecarui bolnav in parte, efectuandu-se doar 1 - 3 proceduri/zi. Vom descrie, pe scurt, cele mai folosite proceduri in hidroterapie.

1.

Compresele: sunt cele mai simple proceduri - o bucata de panza inmuiata in apa si stoarsa este o compresa. Ele sunt de mai multe feluri, dupa temperatura si regiunea de aplicare. Dupa temperatura sunt: calde, reci, stimulente si cu aburi.

- Compresa rece: are efect antalgic, vasoconstrictiv, deci antihemoragic si antiin-flamator. Ca indicatii, se foloseste in orice proces inflamator acut. Uneori, se
Inlocuieste cu punga cu gheata. Se schimba la 5 - 10 minute, cand s-a uscat. Este indicata in abcese, flegmoane,. apendicite acute, hemoragii digestive, cerebrale etc.

- Compresa calda: are o actiune antalgica, relaxanta, de sedare, antiinflama-toare, vasodilatatoare, fapt pentru care este indicata in toate procesele inflamatorii cronice (colica hepatica, nefretica etc).

CompresaPriessnitz (prisnit); este o compresa stimulenta, folosita pentru prima oara de taranul din Tirol, care purta acest nume. Este o compresa rece, acope-rita de una uscata. Ca actiune, la primul contact cu tegumentul se produce vasoconstrictia, apoi se incalzeste (deci vasodilatatie), incalzire care produce evaporarea apei din compresa, ducand la racirea tegumentului si asa mai departe, pana la uscarea ei.

Se poate observa deci succesiunea vasoconstrictie-vasodilatatie, care are un bun efect stimulent, tonifiant. De aici si indicatia Priessnitz-ului in inflamatiile subacute si cronice, cu un puternic efect de resorbtie.

2.

Spalarile: sunt proceduri secundare, ele sunt foarte importante fiindca devin obligatorii dupa procedurile calde. Rolul lor este de a obtine redresarea vasculara si deci de a impiedica pierderea de caldura. Se evita astfel racelile, iar procedurile pot fi efectuate si in sezonul friguros (iarna). Se fac cu apa rece la 22 - 2°.

Frictiunile: sunt proceduri care actioneaza atat prin factorul termic, cat si prin cel mecanic. Ele sunt intotdeauna reci, folosindu-se bucati de panza umede, peste care se executa frictiuni, prin miscari lungi, de alunecare cu palmele, pana cand acestea se incalzesc (vasodilatatie activa). Dupa acestea, regiunea frictionata se sterge si se acopera. Frictiunile pot fi partiale (maini, membre inferioare, torace etc.) sau totale (complete). Se pot executa si la patul bolnavului imobilizat (fracturi, | reumatism).

4. Cataplasmele: cataplasma inseamna aplicarea unor substante, de obicei umede, ; pe tegument. Cele mai cunoscute sunt cataplasmele cu mustar, cu hrean, musetel,
namol etc. Ele se folosesc si astazi (mustarul), mai ales la copii, in procesele inflamatorii acute, pentru efectul lor revulsiv, descongestionant, analgezic si antispasmodic (pneumonii, congestii, periviscerite, mialgii, nevralgii etc). Actiu­nea lor este explicata atat prin factorul termic, cat si prin cel chimic (esentele vo­latile).

5. impachetarile: sunt proceduri umede si uscate, dupa cum se folosesc cearsa-, furi umezite sau direct patura ce inveleste bolnavul, dupa o anumita tehnica; exista ; si impachetari cu diferite substante (parafina, namol). Actiunea lor este puternic | vasodilatatoare, cu bun efect antiinflamator, resorbitiv si antalgic, relaxant. Se \ folosesc in toate procesele inflamatorii cronice: artrite, artroze, nevralgii, redoare
etc. La fel se procedeaza si cu impahetarile cu namol si nisip. Dupa aceste proceduri calde, obligatoriu, trebuie sa urmeze spalarea.

6. Afuziunile: sunt turnari de apa fara presiune. Ele sunt reci sau alternante (calde si reci). Se pot realiza printr-un furtun sau chiar o stropire fara rozeta (se toarna apa pe membrele inferioare). In orice procedura alternanta se incepe cu "cald" si se termina cu "rece", durata "recelui" fiind sub jumatate din durata aplicarii "caldului". Numarul turnarilor (3 - 5) se face pana se obtine reactia dermo-vasculara. Ca orice procedura alternanta, afuziunile au un efect bun stimulten, tonifiant. Se folosesc in tulburarile circulatorii periferice, insuficienta venoasa, sechelele dupa flebite, edemele cronice etc. 1 . Dusurile: sunt proceduri foarte cunoscute si utilizate. Ele sunt reci, calde, alternante si speciale; sau dupa forma jetului de apa: "in rozeta", "in sul" sau "in evantai" (dusul gradinarului). Indicatiile dusurilor, dupa temperatura, se confunda cu cele ale compreselor reci sau calde, iar cele alternante, ca si frictiunile, au un efect stimulent, tonifiant. Dintre acestea, dusul scotian este un dus "in sul", al­ternant, cu o presiune de 1 - 2 atmosfere, jetul de apa fiind la o distanta de 5 - 6 m fata de subiect. Pentru efectul sau stimulent, tonifiant, este indicat in afectiunile cronice reumatice, sciatice cronice, nevroze, obezitate, hipotiroidism etc.

Dintre dusurile speciale, mentionam dusul-masaj si dusul subacvatic. Dusul masaj, dupa nume, este un dus cald, cu 5 - 6 rozete, la care se adauga masajul. Are un efect resorbant prin masaj, fiind indicat intr-o serie de procese cronice reumatice, enurologice (artrite, artroze, spondiloze, sciatica, obezitate etc.).Dusul subacvatic este un dus "in sul", cu presiune de 2 - 3 atmosfere, proiectat sub apa la 10 - 15 cm de tegument. Exista instalatii speciale in acest sens. Efectul si indicatiile sunt similare cu cele ale dusului-masaj, numai ca se suporta mai bine.

Dusul de aer cald se realizeaza cu foenul; de obicei este insotit de masaj. Are aceleasi indicatii si actiuni ca si dusul-masaj, numai ca este o procedura mai blanda. Contraindicatiile dusurilor: evitam dusurile cu presiune (scotian) in: fragilitatea vasculara, in psihoze, stari de agitatie, la gravide, in stari febrile etc.

8.

Baile: sunt cele mai solicitate proceduri in hidroterapie. Ele sunt de mai multe feluri: simple (cu apa obisnuita); medicamentoase, cu diferite substante (sare, iod, sulf etc); complete sau partiale (de maini, picioare, sezut); la temperatura de indiferenta (35 - 37°), calde (38 - 40°) sau reci (sub 22°). Reamintim ca baile actioneaza prin cei trei factori: termic, chimic si mecanic (presiunea hidrostatica presiunea de jos in sus, miscarea apei in baie).

Baile indiferente (35 - 37°) au un efect sedativ, relaxant, de unde si indicatiik pentru boli ale aparatului locomotor, nevroze etc.

Baile calde au actiunea si indicatiile procedurilor calde (afectiuni cronice ak aparatului locomotor, ortopedice - sechele, pareze, paralizii, reumatism cronic.

Baia kineioterapeutica este aceea la care se adauga miscarile pasive in apa s miscarile active executate de bolnav, pe perioade de 4 - 5 minute (adica 5 minuti sta in baie, 5 minute miscari pasive, 5 minute pauza si 5 minute miscari active - ii total 20 de minute), aceasta baie kinetoterapeutica este folosita in special in an chiloze, redori musculare, articulare, pentru usurinta miscarilor in apa (vezi parte
generala).

Baile reci (generale) sunt proceduri foarte drastice, folosite rar. Baile racoroas (32 - 34°) sunt: halbbad-x\\ (baia de jumatate) si baia cu peria (tot de jumatati adancimea apei din baie atingand (25 - 30 mm). Sunt proceduri laborioase, cu u
bun efect stimulent. Bineinteles ca baile complete nu vor fi indicate la cardiaci, aterosclerotici etc.

Baile partiale, de maini sau picioare, sunt proceduri usoare, care pot fi calde, reci si ascendente. Baile ascendente (Hauffe), la care se creste progresiv temperatura de la 37 la 40°, se folosesc in crizele de astm bronsic, crizele anginoase, pentru reactia lor consensuala. Celelalte - calde sau reci - au indicatii, in general, identice cu cele ale procedurilor la aceasta temperatura - in inflamatiile cronice sau acute ale zonelor unde se aplica (maini, picioare sau sfera pelviana).

Baile medicinale: sunt, de asemenea, foarte folosite, la ele adaugandu-se: o substanta chimica (I; NaCl, S etc); plante medicinale (infuzii sau decocturi); gaze (CO2,0, aer). Ele actioneaza prin toti factorii cunoscuti: termici, chimici si mecanici.

Baile medicamentoase (cu iod, sare, sulf, amidon etc.) se folosesc, indeosebi, in boala reumatismala, afectiuni dermatologice etc. si se pot face si in casa. Sunt cunoscute, din popor baile cu frunze de nuc (contin iod).

Baile cu plante medicinale (flori de fan, nalba, cetina de brad, musetel, menta) au un bun efect sedativ si relaxant. Se fac la o temperatura intre 36 - 37°, deoarece esentele continute se volatilizeaza la o temperatura mai mare. ; Boala reumatismala cronica, nevrozele, H.T.A. compensata, maladia ulceroasa ; etc. sunt tot atatea indicatii pentru aceste bai.

Baile cu bule gazoase (CO2, O2, aer) se prescriu, tot aproape de temperatura de indiferenta (35 -.37°), altfel gazul evaporandu-se (sifonul tinut la caldura pierde gazul). Bulele gazoase din baie se sparg de tegumentul bolnavului, exercitand un masaj fin, un efleuraj care da o hiperemie activa, scazand barajul periferic. In acest fel T.A. scade, ritmul cordului devine mai bradicardic, diastola este mai mare, iar afluxul coronarian mai bogat (sunt rezultate ce se obtin cu digitala). Ele au un bun efect calmant. De aici, indicatia acestor bai in: H.T.A., tulburari circulatorii periferice (arterite etc), sechele de flebite, nevroze, boala ulceroasa etc. Gazele se obtin din butelii obisnuite (CO2, O2).