Definitie: pneumonia pneumococica sau pneumonia franca lobara este o pneu­mopatie acuta, provocata de penumococ, care afecteaza un lob, debuteaza acut si are evolutie ciclica.

Etiopatogenie: boala este provocata de pneumococ, care poate fi gasit frecvent la indivizi sanatosi, ca saprofit, in cavitatea bucala si in faringe. La bolnavi se gaseste la nivelul plamanului si in sputa. Boala apare mai frecvent la barbati, in special iarna. Cauzele favorizante sunt: frigul, umiditatea, alcoolismul, oboseala fizica sau psihica, unele boli cronice ca insuficienta cardiaca, ciroza, diabetul zaharat. Se pare ca mucoasa cailor aeriene superioare ar avea o imunitate naturala fata de pneumococ. Probabil ca unele infectii virotice ale cailor aeriene, micsoreaza aceasta rezistenta. De altfel, pneumonia este aproape totdeauna secundara unei gripe, corize, laringite etc.

Anatomia patologica arata o localizare pre­dilecta pentru lobii inferiori si plamanul drept. Boala debuteaza printr-un stadiu de congestie alveolara, urmat de stadiul asa-numitei "hepa-tizatii rosii", regiunea afectata fiind asemanatoare ficatului, iar alveolele fiind pline cu un exsudat format din fibrina, leucocite si hematii. Daca boala se vindeca, exsudatul se resoarbe, iar daca se agraveaza, poate aparea transformarea purulenta, aspectul fiind denumit "hepatizatie cenusie" (10).


Simptomatologie: boala apare la un individ in plina sanatate. In zilele premerga­toare exista adeseori o discreta infectie rinofaringiana, cu astenie si cefalee, sensi­bilitate la frig. Debutul este brutal, putand fi bine precizat de bolnav, datorita friso­nului unic, intens, generalizat, durand 1/2 - 2 ore, junghiului toracic submamelonar sau posterior, datorat interesarii pleurei parietale si ascensiunii febrile bruste pana la 40°. In perioada de stare, care se instaleaza la cateva ore dupa debut, fata devine vultuoasa, adica rosie, congestionata, mai intens pe partea bolnava, cu buze usor cianotice si vezicule de herpes in jurul buzelor si uneori al narilor. Tusea este chinuitoare si uscata la inceput, apoi cu expectoratie rosie-ruginie, vascoasa si aderenta. Apare dispneea (30 - 40 de respiratii/min.); examenul fizic pune in evidenta, incepand din ziua a doua, un sindrom de condensare pulmonara (vibratii vocale exagerate, matitate, raluri crepitante si suflu tubar).

Temperatura se mentine "in platou", insotita de transpiratii abundente, cu inape-tenta si sete vie. Limba este alba, saburala, uscata si arsa in formele grave; urinile sunt rare, reduse si inchise la culoare. Examenul sangelui evidentiaza hiperfibrinemie (6-7 g), leucocitoza cu polinucleoza si viteza de sedimentare mult accelerata. Examenul citobacteriologic al sputei pune in evidenta pneumococul. Examenul radiologie confirma diagnosticul clinic, indicand o opacitate cu topografie lobara sau segmentara, uneori triunghiulara, cu varful in hil.

Evolutie: inaintea descoperirii antibioticelor, care au modificat aspectul clinic si evolutia, perioada de stare dura 7-9 zile, dupa care aparea criza, precedata de o agravare a starii generale, cu delir si crestere a temperaturii. Criza marca vinde- carea bolnavului, se instala in cateva ore si cuprindea o criza termica (temperatura coborand chiar sub 37°), sudorala (transpiratie abundenta), urinara (poliurie) si sanguina (revenire la normal a leucocitozei). De la introducerea antibioticelor, inca din ziua a doua, temperatura revine la 37°, fara influentarea semnelor fizice si radiologice. Criza apare tot in ziua a noua, dar este numai urinara. Dupa criza, semnele fizice mai dureaza cateva zile, in timp ce Semnele radiologice pot persista mult timp.

Complicatii: pleurezie serofibrinoasa, care poate aparea fie in cursul evolutiei bolii (parapneumonica), fie dupa criza (metapneumonica); pleurezie purulenta, abces sau gangrena pulmonara; complicatii cardiovasculare (fibrilatie atriala, colaps, edem pulmonar, flebite); diverse (otite, meningite, peritonite, hepatite, nefrite, artrite). Complicatiile afecteaza in special bolnavii varstnici, debilitati sau cu boli preexistente.

Prognosticul in general este bun, dar este influentat totusi de varsta, teren, complicatii si de virulenta germenului.

Diagnosticul este usor de pus in formele tipice, dupa debutul brutal cu frison, junghi toracic si febra mare, sindromul de condensare si imaginea radiologica.

Examenul sputei permite, uneori, diagnosticul de tuberculoza pulmonara sau de neoplasm. In pneumoniile care se repeta, mai ales in acelasi segment pulmonar, trebuie sa se caute un neoplasm bronsic sau o supuratie pulmonara cronica.

Forme clinice. Pneumonia copilului se caracterizeaza adeseori prin junghi abdominal si varsaturi, simuland o urgenta abdominala.

Pneumonia batranului este grava, semnele sunt discrete, febra redusa, domi­nand apatia si inapetenta.

Pneumonia indivizilor tarati, debilitati de boli preexistente, este de asemenea grava. Astfel, alcoolicii fac frecvente crize de delirium tremens, diabeticii coma, ciroticii icter grav, nefriticii coma uremica.

Pneumonia mixta, este o pneumonie virala suprainfectata bacterian.

Congestiile pulmonare sunt sindroame clinice asemanatoare pneumoniei pneu-mococice si reprezinta Forme clinice, in care procesul inflamator este redus la primul stadiu (de congestie alveolara). De aceea, se mai numesc si "pneumonii abortive". Congestiile pulmonare reprezinta astazi, cand frecventa pneumoniei in forma tipica a scazut mult, cele mai intalnite pneumonii acute bacteriene. Se cunosc mai multe forme:

Congestia pulmonara propriu-zisa, care este de fapt o "pneumonie abortiva", provocata de pneumococ, cu debut mai putin brutal decat al pneumoniei, cu temperatura moderata, simptomatologie stearsa si sindrom de condensare uneori absent.

Congestia pleuro-pulmonara este o pneumonie usoara, cu participare pleurala.

Corticopleuritele prezinta semne discrete de pneumonie si pleurita.

Tratamentul este igieno-dietetic, etiologic si simptomatic.

Tratamentul igieno-dietetic: repaus la pat in perioada febrila si inca 6-10 zile dupa defervescenta, intr-o camera luminoasa, bine aerisita, la o temperatura potrivita (20°); regim hidro-zaharat, bogat in vitamine, sucuri de fructe, siropuri, ceai, lapte. Progresiv, se va trece la regimul lacto-fainos-zaharat si apoi la o alimentatie mai substantiala. In timpul perioadei febrile se va asigura hidratarea suficienta a bolnavului. O atentie deosebita se va acorda igienei bucale, prin indepartarea reziduurilor, gargarisme, ungerea mucoaselor cu glicerina boraxata - si igienei tegumentelor - prin spalare cu apa calda si frictiuni cu alcool mentolat.

Tratamentul etiologic se adreseaza agentului cauzal, in speta penumococului, care este sensibil la penicilina, ampicilina, amoxicilina, Augumentin, tetraciclina, eritromicina si Septrin (Biseptol). Tratamentul trebuie individualizat in functie de forma clinica si sensibilitatea la antibiotice. Cand nu exista date pentru stabilirea diagnosticului etiologic, se incepe Tratamentul cu tetraciclina (2,5 - 4 g/zi, oral, in 4 prize, timp de 6 - 8 zile), care este activa fata de majoritatea agentilor patogeni. In aceste cazuri, se poate utiliza si ampicilina (oral, 2-4 g/zi, timp de 8 -10 zile) sau Septrin (Biseptol) - amestec de trimetoprim si sulfametoxazol (4 comprimate/zi, oral, in 2 prize, timp de 4 - 8 zile). Penicilina G este antibioticul de electie, deoarece exista rare tulpini de pneumococ rezistente la penicilina (1600000 - 6000000 u.i./ zi, i.m. la 4 - 6 ore, timp de 4 - 8 zile, continuandu-se administrarea inca 72 de ore dupa defervescenta; la batrani si bolnavi tarati se mai continua cateva zile). Bolnavilor alergici la penicilina, li se administreaza eritromicina (2 - 3 g/zi, in 4 prize, timp de 4-8 zile), tetraciclina, doxicilina sau Septrin. Sulfamidele, desi active, sunt mai putin utilizate. In cazuri severe se pot asocia doua antibiotice sinergice. Nu se administreaza streptomicina, fiind mai putin activa si putand selectiona mutante rezistente si masca o tuberculoza.

Tratamentul simptomatic. Febra se combate numai in caz de hipertermie, cu comprese umede alcoolizate. De obicei febra cedeaza usor la Tratamentul etiologic. Junghiul toracic se combate cu antinevralgice, Algocalrnin. Agitatia, delirul si insomnia se corecteaza cu barbiturice, cloralhidrat (2 - 3 g/24 de ore) si Bromoval. In caz de cianoza si dispnee se administreaza oxigen. Tusea se combate cu Calmotusin, Tusomag si Codenal. La varstnici si tarati se administreaza cardiotonice sau analeptice cardio-respiratorii.